Am intrebat, retoric, intr-un editorial daca vreunul din ultimii ministri ai Agriculturii a parcurs lista celor un milion o suta de mii de oameni care primesc subventii. De ce sa citeasca o carte de telefon? - mi-a replicat un cititor. Ca sa afle ca, dintr-un milion si, sunt mai putin de 30.000 de platitori de taxe si impozite. Cum aducem un milion de agricultori din zona gri sub umbrela fiscalitatii?
Problema nu-i una de finantist, ci de om politic preocupat de electoratul partidului sau. Solutiile pe care le-ar propune ministrul ar fi politice, fie de stanga, fie de dreapta. Daca ar convinge oamenii - cu biciul si cu zaharelul - ar castiga un milion de voturi. Sa acceptam ca nu vor fi un milion, ci jumatate. Dar, in jurul unui sef de exploatatie graviteaza interesele a inca 4 sau 5 persoane apropiate. Din care ies la vot 50%.
Un om de dreapta ar insista pe masuri de piata. Pe facilitati fiscale si financiare. Daca statul ar credita pe termen lung cumpararile de terenuri, s-ar stimula comasarea. Am mai scris: in anii '30, a existat la noi un fond numit Creditul funciar. Credit ipotecar. A stimulat "chiaburii" sa cumpere pamantul de la cei care nu stiau sa-l munceasca. Un ministru de stanga ar vorbi de regruparea voluntara in cooperative agricole; Un conservator-liberal ar consolida intreprinderille mici si mijlocii, ferma familiala. Prin programe de investitii, prin subventii pana la o masa critica a cifrei de afaceri etc. Fara sa ignore concurenta. Din doi, trei ramane unul singur, cel mai bun.
O prima reglementare ar trebui sa precizeze statutul socio-profesional al fermierului. Sa stie toata lumea, prin text de lege, "ce este fermierii si ce vrea ei". Exista opinia, bine argumentata, ca profesia de fermier este o profesie liberala. (El nu gandeste socialist: "ce-i al tau e si al meu!" ori "scoal-te tu ca sa sed eu!")
Pentru ca profesia de fermier nu a fost definita, oamenii au fost opriti sa plateasca dari care sa le dea dreptul la asigurari de sanatate, sa le dea dreptul la pensii etc. Ca sa castige viitoarele voturi ale fermierilor, ministrul ar urma sa propuna pentru ei modalitati favorabile de calcul a contributiei, constituirea unor fonduri profesionale etc. (Pe principiul: "decat sa nu luam nimic, mai bine sa luam putin, sa le placa si lor.") Orice ministru, oricat de dreapta ar fi, va accepta participarea statului si chiar a Bruxelles-ului la constituirea fondurilor de asigurari si de pensii ale fermierilor.
Abia dupa ce a legalizat si consolidat existenta fermei familiale, un ministru poate vorbi cu temei despre cooperativele de fermieri, despre grupurile de producatori etc. Pana atunci, n-are pe cine sa uneasca. Doua saracii, adunate laolalta, nu fac o bogatie!
Vorbind de fiscalizare, ar trebui sa aducem in discutie si contabilitatea fermei. Avem, si in acest domeniu, o legislatie cleioasa, imbacsita de interesele "expertilor".
P.S. Un liberal, cat de cat, are dreptul sa gandeasca si sa se exprime mai cu nuante.
Sa nu ramana la textul plictisitor al Strategiei PSD, citita la Alexandria, acum doi ani.
G. Ostroveanu
