Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Bancile germane dau credite. Cele romanesti, nu!

In timp ce bancile romanesti se feresc sa acorde credite fermierilor, eu am reusit sa accesez un credit de la o banca germana, pentru constructia unui siloz. Aprobarea am primit-o in 2012, iar anul acesta vor veni si banii. Valorea creditului este de 1,2 milioane de euro, pe o perioada de cinci ani, cu posibilitate de prelungire, si cu o dobanda fixa de 5%. Nu a fost nevoie de garantii suplimentare, in afara de insusi silozul. Banca a facut o analiza financiara a firmei mele pe ultimii trei ani. Dupa ce finalizez licitatia pentru achizitia silozului, urmeaza sa primesc 240.000 de euro, prima transa.
Nu este prima data cand o banca din Germania imi ofera un credit. In urma cu cativa ani, am accesat alt credit, pentru utilaje second-hand, cu o dobanda chiar mai mica, de pana la 4%. Acolo, dobanda la utilaje depinde de vechimea lor si incepe de la 1%. De asemenea, am cumparat, in leasing, utilaje in valoare de 1 milion de euro, cu Deutsche Leasing. Am negociat cu ei si am ajuns la o dobanda de 5,1%, fara avans.
Eu cred ca este un mare pas inainte faptul ca bancile straine incep sa se deschida in fata fermierilor romani, sa aiba incredere in noi. Sper ca bancile din tara sa preia modelul. Fiindca fermierii, cred eu, sunt cei mai buni platnici. In Romania, exista o temere nefondata a bancilor fata de cei din agricultura. Noi suntem un sector care produce. La nivel mondial este nevoie din ce in ce mai mult de hrana. Daca vrei sa construiesti un bloc sau o casa, bancile dau credite. Dar pentru un sector care produce, de ce nu dau? In opinia mea, raspunsul este: pentru ca bancile vor sa castige prea mult. O dobanda de peste 10% nu este normala pentru sectorul agricol. In plus, la fel de anormal este sa-mi ceara mie, ca fermier, sa detin o casa ca sa pot accesa un credit. De ce nu ar fi de ajuns ca garantie bunul pentru care ma imprumut sa-l achizitionez?
Poate ca bancile de la noi, cele cu capital strain, nu au interesul sa dezvolte agricultura din Romania. Eu nu sunt foarte convins de scenarita cu strainii care vor raul nostru. Cum nici nu cred ca ne vor, neaparat, binele. Ei fac afaceri si vor sa castige.
Banca cu care lucrez eu in tara este Intesa SanPaolo, care are o dobanda de 9,5%. Ea are dobanzi mai bune, probabil datorita faptului ca, in Romania, sunt multi italieni care au investit in agricultura si au facut presiuni in acest sens.
Pe de alta parte, nu doar bancile sunt de vina ca nu dau credite la agricultori. Stim ca sunt si fermieri care nu inregistreaza productia in documente, care, in contabilitate, au pierderi. Ce incredere are banca ca isi va recupera banii?
Eu, in Mehedinti, pe 1.000 de hectare, anul trecut, cand la porumb si floarea-soarelui am avut productia calamitata in proportie de 90%, am obtinut sub o tona pe hectar. Asta in timp ce, in 2011, am obtinut 6-7 tone/ha. Dar, la grau, am avut o productie mai buna, am vandut aproape 2.000 de tone. Am facut ce a fost nevoie sa-mi platesc datoriile. Bancile vad in contabilitatea fermei de unde vine profitul, de unde incasezi banii.
Cred ca un fermier de la noi, numai cu ajutorul creditelor, poate sa se dezvolte. Pentru ca nu suntem capitalizati. Noi nu am mostenit nimic. Ne-am creat fermele intr-o jumatate de generatie. Cei din vest au in urma 7-8 generatii.
Poate ar fi bine ca fermierii sa aiba o banca agricola, prin care sa deruleze si fondurile europene pentru agricultura. Si banii de la APIA, si de la APDRP. Tot aici sa fie si eventualele fonduri mutuale ale agricultorilor, iar actionari sa fie fermierii mari din tara. Totul depinde de vointa.

Cornel STROESCU,
Sovarna, judetul Mehedinti



Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."