Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Vinvest 2014 - Anul Portilor Deschise

In perioada 11-13 aprilie 2014, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara, a avut loc a 11-a editie a Salonului International de Vinuri Vinvest. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comert Timis si Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania.

Pe 9-10 aprilie a avut loc si cea de a 9-a editie a Concursului National de Vinuri si Bauturi Alcoolice. Au fost înscrise în competitie 100 de vinuri dintre cele mai bune din Romania. Pe 12 aprilie au fost nominalizati cei mai buni oenologi, în cadrul ceremoniei de decernare a medaliilor. Concursul s-a desfasurat sub patronajul ADAR (Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania), al Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) si al Vinvest.

Obiectivele concursului vizeaza promovarea vinurilor, a bauturilor alcoolice de calitate, antrenarea partenerilor din piata vinului si a bauturilor alcoolice într-o competitie benefica în folosul consumatorului, precum si educarea publicului privind caracteristicile si tipicitatea vinurilor romanesti, obtinerea unei imagini reale a pietei vinului si o perceptie clara a etichetei romanesti, educarea publicului în privinta consumului si achizitionarii unui vin medaliat.

Organizatorii si-au propus sa creeze noi punti de comunicare între consumatorii vinului romanesc si international, asa ca, anul acesta, pe parcursul întregii perioade a Salonului, s-au organizat o serie de evenimente, reunite sub genericul "Zilele Vinului, Gastronomiei si Culturii Internationale". Prin urmare, pe 11 aprilie 2014 a avut loc Ziua Vinului, Gastronomiei si Culturii Serbiei, sub emblema Consulatului General al Serbiei la Timisoara, iar pe 12 aprilie 2014 a avut loc Ziua Vinului, Gastronomiei si Culturii Spaniole, sub egida Consulatului Onorific al Spaniei la Timisoara reprezentat de consulul onorific Jose Miguel Vinals Arino.

Lansarile de noi marci de vinuri, show-urile gastronomice sustinute de Asociatia Nationala a Bucatarilor si Cofetarilor din Romania, precum si demonstratiile de asociere a vinului cu mancarea prezentate de Organizatia Somelierilor din Romania au constituit punctele de atractie ale evenimentului.
Turismul vitivinicol a fost promovat prin intermediul Televiziunii Nationale de Turism Travel Mix si prin emisiunea "Savureaza Romania", realizata în parteneriat cu agentia de turism Accent Travel, Nelstill, Rabitt Media si Editura Litera.

"Am avut un an viticol 2013 binecuvantat de Dumnezeu cu licoare bahica ce a umplut pivnitele! A fi prezent la Vinvest 2014 în calitate de expozant înseamna a exista pe piata din vestul tarii, a împartasi celor din alte domenii de activitate arta de a produce si de a degusta vinul, a fi în slujba lui. Organizarea Zilelor Vinului, Gastronomiei si Culturii Internationale va atrage un numar semnificativ de vizitatori, o crestere a vanzarilor, promovarea evenimentului realizandu-se si prin intermediul consulatelor partenere", a declarat Lucia Pîrvu, expert degustator, organizator Vinvest, înainte de deschidererea salonului.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!