Profitul agricol nr. 43
15 noiembrie 2017
Tabara, bilant dupa primele 4 luni la minister

Desi tema anuntata a conferintei de presa desfasurata la Ministerul Agriculturii in ziua de 25 ianuarie a fost bilantul anului 2010, ministrul Valeriu Tabara a preferat sa prezinte ziaristilor cateva dintre proiectele pe care le are in vedere, precum si preocuparile sale mai importante.


Inainte de toate,Tabara a tinut sa aprecieze ca in cele 4 luni de cand indeplineste functia de ministru a avut relatiile in general bune cu mass-media, cu exceptia unor discutii superficiale despre cresterea preturilor.
Tabara a mai precizat ca nu doreste sa intre in dispute politice de nici un fel cu unii dintre cei care detin anumite functii la sindicate si patronate, mai ales in cazurile in care este vorba de speculatii si lipseste fondul.
“Toata lumea trebuie sa stie ca Romania este tara membra cu drepturi si obligatii depline si de la aceasta premisa pornim. Sunt unul dintre cei care, la momentul respectiv, am avut anumite rezerve fata de felul in care s-au facut negocierile pentru aderare. Dar, odata incheiate si stabilite regulile, Romania trebuie sa le respecte” - a concluzionat Valeriu Tabara.

Reluarea exporturilor la carnea de porc
Reluarea exporturilor la carnea de porc este o tema pe cat de importanta, pe atat de dificila - spune Valeriu Tabara. Ea a fost discutata la intalnirea pe care ministrul a avut-o la Bruxelles, cu comisarul John Dalli, care coordoneaza DG Sanco (directia generala pentru sanatatea animalelor de la Comisia Europeana).
Ministrul a explicat faptul ca Romania este pregatita pentru a relua exportul de carne de porc. Aceasta inseamna compartimentarea in unitati producatoare si de procesare, care sa garanteze securitatea si respectarea normelor europene.
Urmeaza sa fie organizate discutii cu ANSVSA, precum si cu crescatorii de porci si procesatorii de carne, pentru a se lua masurile necesare, asfel ca exportul de carne de porc sa fie reluat cel mai tarziu in aprilie-mai.
In acest scop, se va trece la separarea de gospodariile populatiei, precum si la gestionarea distincta a fondului vanatoresc, pentru a se evita aparitia unor eventuale focare de pesta porcina.
Valeriu Tabara a precizat ca exista interes atat pentru pietele europene, cat si pentru terte piete, cum sunt cele din Ucraina, Federatia Rusa, RP Chineza si alte state.

Deblocarea relatiilor comerciale cu Republica Turcia
Discutiile cu comisarul Dalli au vizat, de asemenea, relatiile comerciale cu Republica Turcia, mai ales exportul de carne de ovine si de bovine, blocat in momentul de fata datorita conditiilor de calitate impusede Turcia, si care sunt mai mari decat cele din Uniunea Europeana. Ca urmare, carnea romaneasca ajunge in Turcia, dar prin intermediul unor firme din alte state.
De altfel, ministrul a anuntat ca intentioneaza sa discute aceasta problema si cu ambasadorul Republicii Turcia la Bucuresti.

Redeschiderea unitatilor mici de sacrificare
Valeriu Tabara a mai discutat cu comisarul european pentru sanatatea animalelor Dalli si despre redeschiderea unitatilor mici de sacrificare a animalelor. Ministrul considera ca, in 2005, au fost inchise, in mod incorect, circa 2.500-3.000 de unitati de procesare, inclusiv puncte de sacrificare. Au fost insa mentinute abatoarele mari, cu o amplasare inadecvata fata de oferta de sacrificare. De aceea, multe dintre aceste unitati lucreaza mult sub capacitatea lor, uneori chiar la 20-25%.
Redeschiderea punctelor de sacrificare va fi si in sprijinul sectorului de produse traditionale.
Proiectul de hotarare de guvern este elaborat, iar notificarea catre Comisia Europeana este transmisa.

Folosirea plantelor ameliorate prin biotehnologii
Ministrul Tabara a discutat cu comisarul Dalli si problema biotehnologiilor, respectiv a folosirii plantelor ameliorate prin biotehnologii. In acest sens, a fost prezentat Raportul elaborat de Academia Romana, impreuna cu ASAS si cu reprezentanti ai universitatilor agricole, inclusiv datele obtinute din practica de la fermieri.
De altfel, a subliniat Valeriu Tabara, in UE se importa aproape 40 milioane de tone de soia, din care peste 90% provine din zone in care se obtine prin inginerie genetica.
In context, ministrul a precizat ca niciodata nu-i va fi teama sa sustina biotehnologiile moderne, avand in vedere ca inainte de a fi politician este profesionist si considera ca noua revolutie verde nu va putea avea functionalitate fara plantele obtinute prin tehnici speciale.

Transparentizarea selectiei proiectelor PNDR
Prezent la Bruxelles, la sedinta Consiliului de ministri ai agriculturii si pescuitului din UE, Valeriu Tabara, s-a intalnit si cu comisarul Dacian Ciolos. O prima problema clarificata cu acest prilej a fost cea referitoare la aplicarea Masurii 322 in refacerea drumurilor si infrastructurii afectate de inundatii, asupra careia au existat unele divergente. Ceea ce se doreste este transparenta in evaluarea si selectia proiectelor. S-a decis ca fondurile sa fie alocate pentru obiective precise, acolo unde este nevoie, fara a se tine seama de gradul de saracie.
Au fost, de asemenea, abordate problemele legate de cresterea subventiilor pentru zonele defavorizate. S-au facut demersuri pentru cresterea subventiilor pentru zona montana de la 50 euro/ha la 90 euro/ha; la zonele defavorizate altele decat zona montana, de la 60 la 80 euro/ha, iar pentru Delta Dunarii de la 90 la 95 euro/ha. In total, este vorba de o crestere de circa 70 milioane de euro, care s-ar putea obtine chiar pentru perioada incepand cu 2010.

Beneficiarii SAPARD vor fi sanctionati doar pentru segmentele dobandite ilicit
Tabara a relatat ziaristilor si despre intalnirea, din decembrie, cu directorul general al OLAF, in care s-a discutat despre monitorizarea Programului SAPARD. Aceasta institutie europeana investigheaza un numar de 66 de beneficiari ai proiectelor din submasura “Carne, produse din carne si oua”, Masura 1.1 din SAPARD, pentru care s-a solicitat recuperarea sumelor platite. Din acestea, 31 de beneficiari au constituite debite totalizand 28.891.262 euro; 21 beneficiari au debite in lucru de 26.834.515 euro. Alti 13 beneficiari au iesit din monitorizare, iar un proiect, in valoare de 669.589 euro, este in analiza la OLAF.
Ministrul a precizat ca, prin decizia Comisiei juridice a DG Agri, s-a stabilit ca vor fi penalizate doar segmentele din proiecte, la care se demonstreaza a fi obtinute sume ilicite. Deci, nu vor putea fi recuperate integral sumele aferente proiectelor, ci doar cele ilicite. Altfel, exista pericolul de a se pierde, in totalitate sau o mare parte din sumele obtinute prin SAPARD.

Importul de carne de porc nu poate fi blocat
“Importul de carne de porc nu poate fi blocat,” - arata ministrul Tabara. Domnia-sa a argumentat ca masurile luate, in acest sens, de Ungaria au fost anulate de Comisia Europeana, iar motivatia invocata privind pericolul dioxinei care a afectat sectorul porcin din Germania nu poate fi luata in considerare. De altfel, ministrul agriculturii din Germania, Ilse Aigner, a prezentat la recentul Consiliu de ministri o informare privind masurile de protectie si de informare rapida a UE in legatura cu aceasta problema.
In schimb, Valeriu Tabara considera ca o solutie la criza carnii din UE este stocarea privata, care va fi sustinuta prin fonduri europene.

Parteneriat cu Germania pentru “Saptamana verde” din 2012
Ministrul Valeriu Tabara a semnat saptamana trecuta, la Berlin, un protocol de parteneriat cu Germania pentru organizarea Expozitiei-targ “Saptamana verde” din 2012. Dupa Ungaria si Polonia, Romania este a treia tara care va fi partenera in organizarea acestui eveniment.
Anul acesta, la expozitia care a avut loc recent, au participat 15 firme care s-au prezentat exceptional. Din pacate, a spus ministrul, evenimentul n-a fost mediatizat, trecand neobservat. N-a fost prezenta nicio televiziune si nici vreun alt reprezentant mass-media din tara noastra.

55.603 fermieri inscrisi pentru subventii la lapte
Dupa ce inscrierile pentru subventiile la lapte, acordate in zonele defavorizate au fost prelungite de doua ori, s-a ajuns la sistarea acestui proces. Daca in noiembrie s-au inscris 12.726 crescatori de vaci, iar in decembrie 654 detinatori de animale, in ianuarie s-au adaugat alti 42.223 crescatori. In total, au depus cereri 55.603 beneficiari cu 194.322 animale.
Rezulta ca este o zona care merita sa fie sustinuta financiar, produsele obtinute fiind destinate in special zonei traditionale sau regionale - considera Valeriu Tabara. Ea se inscrie in viziunea comisarului european Dacian Ciolos, privind sustinerea fermelor mici si mijlocii.

Acreditarea firmelor de consultanta
Ministerul Agriculturii pregateste o procedura de acreditare a firmelor de consultanta. Valeriu Tabara a subliniat ca acest lucru este important, avand in vedere ca aceste firme trebuie sa-si manifeste responsabilitatea inclusiv pentru realizarea proiectelor, nu sa se rezume la incasarea unor tarife si comisioane mari.
De asemenea, sunt in curs de elaborare si formularele pentru licitatii, care vor fi finalizate curand. Ministrul si-a exprimat nemultumirea fata de APDRP si AUtoritatea de management pentru PNDR, respectiv Directia generala de dezvoltare rurala din minister, a caror activitate este lenta si adesea defectuoasa. Un exemplu il constituie faptul ca la anumite proiecte se constata defectiuni la final si nu pe parcursul derularii acestora. De aceea, vor fi luate masuri de accelerare a activitatii, de crestere a gradului de transparenta si de eficientizare in acest domeniu.



Citeste si: