Am mai vorbit despre obiceiul vaicarelii la romani. Despre tentatia de a fi bocitoarea satului.
Una dintre temele vaicarite foarte des în ultima vreme este formarea Camerelor agricole. Intrebarea este: ce ne asteptam sa fie aceste organizatii asa-zis ?ale fermierilor?? Ar fi putut ele sa ia locul organizatiilor profesionale? Sa înlocuiasca LAPAR ori FCBR? Putin probabil! Aceste organizatii s-au nascut natural, fara o lege speciala de la Parlament. Aceste organizatii profesionale s-au rodat, au selectat lideri autentici, ca Baciu ori Franc. Si Liga Agricultorilor (Mari), si Federatia Crescatorilor s-au calit în lupta cu oficialitatile. Abia cand au intrat în opozitie au vazut daca au sau nu ceva de spus.

Sunt, pana acum, cincisprezece Camere agricole judetene alese (mai mult sau mai putin).
Ce au facut ele pe plan local pentru agricultori? Dar la nivel national? Ce drepturi au aparat? Asa cum a diagnosticat un studiu acum cativa ani, Romania are doua agriculturi, divergente. Una, a fermierilor (mai degraba investitori în agricultura) cu ferme relativ mari, performante. In general, acesti fermieri sunt oameni înstariti (sa nu zicem bogati), cu vigoare sociala, cu o informatie profesionala peste medie, foarte multi chiar cu studii universitare agricole.
Cealalta, a taranilor (as spune a locuitorilor satului) cu proprietati relativ modeste. Acesti oameni muncesc mult si castiga putin din agricultura; nu au exercitiu social, nu au informatie profesionala si nu sunt obisnuiti sa o caute în carti ori reviste agricole. Intre aceste doua categorii de agricultori exista o prapastie care nu poate fi trecuta. Ale cui sa fie Camerele agricole? Ale celor mari ori ale celor mici? Cine pe cine sa conduca?

Nu s-a strans suficienta energie sociala, nu s-a format masa critica, pentru Camere.
De ce l-ar alege badea Ion si badea Gheorghe pe latifundiarul X? Stim cu totii ca interesele celor doua categorii de agricultori sunt antagoniste. In Legea Camerelor agricole din 1926 scria clar ca posesorii de mosii nu intra în Camere.

Cel mai important lucru pe care l-ar fi putut face Camerele noastre agricole era consultanta. Agricultorul roman, si cel mare, dar mai ales cel mic, are nevoie de îndrumare profesionala. Pe Ministerul Agriculturii îl doare?n pix de ce stie si de ce nu stie agricultorul. Dar vorbeste despre semintele certificate si de rasele cu valoare genetica. A existat o Agentie Nationala de Consultanta Agricola pe care a desfiintat-o. Trebuia refacuta, nu desfiintata. Nu merita sa facem Camere doar pentru consultanta. O formula posibila ar fi organizarea unor echipe de consultanti pe langa Directiile Agricole. Cu o suma de la buget si coplata de la fermier. Coplata decontata de APIA din subventie. Unul, doi, cinci euro pe hectar. Cine plateste consultanta (cu bon fiscal) primeste subventia.

G. Ostroveanu

P.S. O astfel de subventie s-ar putea plati si pentru abonamentele la presa agricola. Agricultorul se aboneaza la o revista si primeste banii înapoi de la APIA. Statul va stimula nevoia de informatie profesionala, iar revistele vor publica mai multe informatii utile pentru agricultori. Nu va speriati, revistele nu se îmbogatesc fara just temei!!