Profitul agricol nr 34
13 septembrie 2017
Din trecutul pastoritului in Vrancea (II)

Primavaratul si varatul?

a - Organizarea stanilor. Inca de pe la Sf. Ion (7 ianuarie), proprietarii de oi se gandesc la ce stana sa-si duca oile. In mod obisnuit, mai toti raman la stana din anul precedent. Se muta numai cine a avut nemultumiri.
Cand se pun bazele stanei, intai se aduna cateva gazde cu oi mai multe si se inteleg ce baci sa aleaga. Dupa ce au cazut de acord, se duc la carciuma sau la un proprietar acasa si beau aldamasul. Tocmeala definitiva se face la Sf. Gheorghe (23 aprilie). Atunci se inteleg ce simbrie sa dea ciobanilor si cat trebuie sa primeasca gazdele. Cuvantul cel mai greu il are cel cu oi mai multe. El este stapanul stanei. In multe locuri, proprietarul stanei e baciul.

b - Alegerea pastorilor se face dintre cei care au mai fost la oi. Ciobanii se formeaza prin invatamant mutual de la unul mai batran. In general, pastorii mai batrani nu prea voiau sa spuna celor tineri toate tainele meseriei lor. In unele comune sunt familii care din tata in fiu se ocupa cu ciobanitul. E un bun obicei, caci de mici copii se deprind cu felul cum trebuie ingrijite oile. Din nefericire, cei mai multi ciobani si baci nu stiu carte, sunt nepriceputi si nu sunt patrunsi de insemnatatea rolului pe care il au. Pastorul primeste in mana un capital de o valoare foarte mare, a carui conservare si fructificare depinde numai de priceperea si osteneala lui. Odata cu o mai buna valorificare a produselor oilor, va veni desigur o mai buna alegere si retribuire a ciobanului.
Abel Beckerich, intr-un raport prezentat in 1929 la “Congres du Mouton” (Congresul oilor), spunea ca: “Niciodata nu trebuie apreciat mai mult un mecanic decat un cioban, caci ciobanul lucreaza cu o masina vie a carei buna functionare necesita cunostinte tehnice tot asa de intinse ca ale mecanicului.”

c - Simbria ciobanilor se hotaraste la Sf. Gheorghe. Atunci, stapanul stanei face asa-zisa impacare cu ciobanii pe care ii plateste in bani.
Acolo unde baciul e proprietarul staniei, el e tocmit prin zeciuiala: a zecea parte din cantitatea totala de branza; cealalta revine proprietarilor. Inainte vreme, acesta era obiceiul in toata regiunea Vrancei. Branza se impartea la 29 august. Atunci se cantarea toata branza si se calcula dupa numarul manzarilor, baciul isi lua zeciuiala, se mai dadea branza si mosnenilor care nu aveau oi, celor saraci, pentru ca aveau si ei dreptul la pasune.
Azi, proprietarii primesc 3-4 kg branza de manzare, dupa invoiala. Cantitatea de branza lipsa este completata de stapanul stanei in bani. De cele mai multe ori insa, branza intrece cantitatea prevazuta la invoiala; surplusul revine stapanului. Proprietarii platesc stapanului stanei 15-20 lei de oaie si 2-3 kg malai. Cei cu oi mai multe dau si cheag. Sarea o au in regiune si nu platesc decat transportul ei.

d - Urcatul la munte. Dupa topirea zapezii, oile sunt scoase la pasune. Pana la organizarea stanei, ele sunt ingrijite de proprietari, pe locurile de cosire din jurul satului. Unii le dau in paza ciobanilor, de la Sf. Gheorghe pana la saptamana Inaltarii, cand se face intarcarea. Cu aceasta ocazie se practica diferite obiceiuri superstitioase. Astfel, la Sf. Gheorghe, ciobanii nu dorm ca sa nu ia somnul mieilor. Tot la Sf. Gheorghe ei ung usile de la grajdul oilor, cu usturoi, pentru ca strigoii sa nu ia mana oilor. Pana la saptamana Inaltarii, mieii sunt tinuti la un loc cu oile. Seara doar, ii aleg pentru a mulge oile. La prima mulsoare se pune un ban in galeata, pentru ca oile sa aiba mana mai multa. Inainte de Paste, mieii sunt separati o zi intreaga, iar din laptele muls se face casul care se duce jertfa la biserica in ziua de Paste.
Intarcarea se face in mod obisnuit in saptamana Inaltarii. Anul acesta in cele mai multe sate intarcarea s-a facut la 21 mai.
Dupa intarcare se fac 4 botee (turme de oi), unul cuprinde sterpele, unul mieii, unul manzarile si unul berbecii. Din sat pleaca trei botee: al sterpelor, al manzarilor cu mieii si al berbecilor. Odata ajunsi la munte, mieii sunt separati si dusi la pasune, la 3-4 km departare de manzari.

In unele sate, mieii nu se urca la munte, ci sunt pascuti si ingrijiti in jurul satelor.
Parte dintre oameni tin oile mai slabe acasa, impreuna cu carlanii. Nici berbecii nu se separa peste tot in ziua urcatului la munte, ci la unele stane ei se aleg la 6 august si se pasc separat pana la Vinerea Mare - 14 octombrie. Sunt si stane unde berbecii nu sunt alesi niciodata dintre oi, incat ei incep sa marleasca prea devreme si oile fata chiar in mijlocul iernii. Dupa urcarea oilor la munte, ciobanii nu se mai reintorc decat toamna tarziu, din cauza ca stanile sunt situate la departari mari, de aceia despartirea lor din sate se face cu mare greutate.
Cainii ciobanesti sunt ajutoarele de cel mai mare folos pentru pastori. Turmele cele mai frumoase au intotdeauna si cainii cei mai frumosi.
Dupa felul cum latra cainii, ciobanul stie cu ce fel de dihanie are de-a face. Astfel, cand ei latra pe loc, e semn ca a venit ursul la oi. Cainii nu se dau niciodata la urs, il inconjoara doar, si-l latra ca pe vita mare. Cand vine lupul, cainii il fugaresc, iar latratul se aude din fuga.

Cei mai buni caini sunt aceia care sunt crescuti de mici pe langa oi. Ei devin paznicii cei mai credinciosi. Sunt rai fata de straini si, mai ales, fata de cei care nu sunt imbracati cu itarul romanesc. Foarte greu te scapa din gura lor chiar si stapanul. De multe ori sar si musca pe furis.

Cainii ciobanesti din Vrancea si anume cei caracteristici, sunt ceva mai mici decat cei de la campie. Exemplarele mai bune au talia de cca 60 cm. Conformatia lor se apropie mult de standardul fixat de Institutul National Zootehnic pentru cainii ciobanesti romanesti.
In Vrancea sunt foarte putine exemplare cu caracterele de rasa ale cainelui ciobanesc. Aceasta din cauza ca ciobanii obisnuiesc sa castreze cainii cei mai frumosi, pentru a-i avea intotdeauna langa ei si pentru a fi mai linistiti. De regula, la stana, se tin caini de curte mai mici, mai putin puternici, dar care simt repede apropierea fiarelor sau a raufacatorilor. Din 150 de caini, abia 15-20 au avut mai apropiate caracterele de rasa ale cainelui ciobanesc romanesc. Cainii de la stana, in majoritate, nu pot fi abordati de catre straini decat tinuti in pozitii nenaturale, de aceea abia cu mare greutate li se pot lua cateva dimensiuni corporale.


Citeste si: