Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
S-au inmultit furturile din recolta de pe camp

Producatorii agricoli din judetul Braila spun ca, in aceasta perioada, hotii fura din camp mari cantitati de porumb si floarea-soarelui. Ei cer autoritatilor locale sa dispuna masuri care sa instituie o oarecare ordine in acest domeniu.

Asociatia Producatorilor Agricoli din Braila s-a adresat Prefecturii, Consiliului Judetean si primariilor de comune cerand sa interzica, pe timp de noapte, circulatia atelajelor hipo pe drumurile destinate exclusiv folosintei agricultorilor.

APA Braila isi exprima ingrijorarea fata de escaladarea furturilor din culturile agricole. Foarte multe atelaje, dar si mijloace auto de transport, trec noaptea pe drumurile dintre tarlale, fara nici o justificare. Grupuri de persoane fura din recolta si incarca mijloacele de transport. Agricultorii nu-si permit sa plateasca paza zi si noapte in fiecare parcela.

In esenta, solicitarea fermierilor este sa se interzica circulatia mijloacelor de transport si a persoanelor pe drumurile de exploatare fara justificare temeinica.
Analizand lucrurile mai in adanc, am putea intreba de ce mai platim asa-zisa politie?



Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!