Ministrul Daniel Constantin a explicat, in Parlament, motivul pentru care 26 de directori ai directiilor agricole judetene au fost detasati in alte judete. El acuza lipsa de comunicare dintre directori si fermieri.
Potrivit ministrului, directorii de directii agricole sunt vinovati ca nu au anuntat micii fermieri despre masurile de sprijin ale Guvernului privind ajutorul de minimis. Constantin sustine ca detasarile au fost facute in conditii legale.
Mai mult, ministrul avertizeaza ca va continua aceste detasari atat timp cat nu se asigura ca fermierii vor primi la timp banii care li se cuvin.
Evident, in opinia sa, directorii membri PDL au obstructionat ajutorul de minimis pentru micii fermieri. Or, interesul Guvernului este sa eficientizeze nu numai activitatea directiilor agricole, ci a tuturor activitatilor deconcentrate din subordinea Ministerului Agriculturii.
Constantin a oferit si un exemplu. Dupa detasarea fostului sef al Directiei Agricole Satu-Mare, numarul de dosare depuse pentru primirea ajutorului de minimis a crescut de la 600 la 3.480 si se preconizeaza sa ajunga la 12.000-13.000 de astfel de cereri.
"Noi ne dorim ca banii sa ajunga la fermieri, ori daca acestia nu sunt informati, normal ca nu stiu ce trebuie sa faca ca sa intre in posesia lor", a precizat ministrul Agriculturii.
Directorii care au fost detasati spun ca mutarea s-a facut pe criterii politice. Unii dintre directorii ramasi in functie acuza ca se fac presiuni asupra lor. Altii au ales sa demisioneze. Putini sunt cei care s-au dus la noile posturi.