Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Ce s-a discutat la Consiliul de Ministri

Ministrii agriculturii din UE au discutat despre reforma PAC, inovatie, cercetare si bioeconomie într-un consiliu informal, tinut la Palatul Parlamentului si prezidat de Petre Daea. Redam, pe scurt, principalele teme abordate.

Reforma PAC
Desi echipa Romaniei a reusit sa duca la final dezbaterile despre doua dintre regulamentele privind viitorul PAC, ramane înca în discutie al treilea regulament, cel despre planurile strategice. Cel mai probabil, închiderea lui va reveni Finlandei, care preia pesedintia Consiliului UE din iulie.
Sunt multi ministri care prefera sa astepte stabilirea bugetului european pentru 2021-2027 ca sa poata stabili o serie de aspecte din viitorul PAC.
Unii au formulat îngrijorari privind modul în care vor fi monitorizati anual în noua PAC, daca eco-schemele vor fi voluntare sau nu, daca va exista un sistem de consultanta obligatoriu etc.

Eco-schemele
Alta problema în dezbatere sunt eco-schemele, acele programe pe care fiecare stat ar trebui sa le propuna fermierilor care doresc sa îndeplineasca masuri de mediu suplimentare fata de cele obligatorii.
Comisia a propus ca eco-schemele sa fie obligatorii pentru statele membre si voluntare pentru fermieri. Dar unii ministri nu prea sunt de acord. Vor sa fie voluntare. Dar asta ridica riscul sa nu se mai faca deloc.
În acelasi timp, nu e clar daca eco-schemele vor intra la plafonarea pe ferma sau nu. Daca ar fi plafonate, unii fermieri nu ar mai avea motive sa le acceseze. si aici, e nevoie de clarificari.

Plafonarea
Nici subiectul plafonarii subventiilor nu a fost înca transat în discutiile dintre ministri. În timpul în care a detinut presedintia Consiliului UE, adica în ultimele sase luni, Romania nu a putut face presiuni pentru discutii legate de plafonare, deoarece trebuia sa aiba o pozitie neutra. Din iulie însa echipa Romaniei va pune subiectul de tapet.

Sistem national de consultanta
Tot în cadrul viitoarei PAC, Comisia a propus ca fiecare stat sa asigure, obligatoriu, un sistem de consultanta pentru fermieri ca sa-i ajute sa implementeze noile politici de mediu si sa aduca inovarea si cercetarea în ferme. Unele state, care au deja sisteme de consultanta, ar dori ca acest sistem sa fie voluntar. Romania nu are însa nici un sistem de consultanta si, daca nu va fi obligatorie înfiintarea unuia, cel mai probabil nu se va face nimic.

Riscul unor penalizari
Noua PAC va aduce o revolutie în ceea ce priveste modul în care se vor face si raporta planurile strategice, spun ministrii. Astfel, începand din 2021 ar trebui, conform propunerii Comisiei, ca fiecare stat sa îsi stabileasca niste obiective anuale (de ex. atragerea a 1.000 de tineri fermieri). Apoi, ar trebui sa atinga obiectivul si sa si dovedeasca asta, printr-un raport. Daca deviaza cu mai mult de 25% de la obiectiv, Comisia poate penaliza financiar statul.
E de remarcat ca Romania, de la aderarea la UE pana în prezent, a pierdut un miliard de euro, din penalizari, doar pe fondurile pentru agricultura, conform unor estimari. Oare la ce sume am ajunge în noul PAC, daca se evalueaza anual performanta?

Cercetare-bioeconomie
S-a discutat despre cercetare si bioeconomie si despre solutiile care ar trebui gasite ca sa ajunga în ferme. Au fost însa discutii generale, care nu au adus neaparat informatii noi.
Întrebat despre cum se poate astupa falia dintre presiunile sociale si politice împotriva folosirii unor substante aprobate stiintific în agricultura si faptul ca în urmatorii ani Comisia va aloca 10 miliarde de euro pentru cercetare în agricultura, comisarul Phil Hogan a dat un raspuns diplomatic. A lasat sa se înteleaga ca banii acestia vor fi folositi pentru gasirea de alternative pentru produsele care vor fi scoase de pe piata. Ce putea sa zica altceva?

Candidatura FAO
Petre Daea a informat ministrii despre stadiul pregatirii candidatului unic al UE la postul de director general al FAO. Statele europene ar trebui sa o sustina pe frantuzoaica Catherine Geslain Lanéelle pentru acest post, dar unii fac un joc dublu.
Momentan, în fruntea FAO se afla Jose da Silva, un brazilian acuzat de nepotism si coruptie.
La final, ministrii europeni s-au declarat politicos de încantati de experienta din Romania si de arhitectura grandomana a Palatului Parlamentului. Semn ca a fost un eveniment bine organizat, ceea ce nu e rau deloc.
Acum, echipa Romaniei mai are de prezidat un singur Consiliu de Ministri, la Luxemburg, pe 18 iunie.

Veronica HUZA

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!