De la ministru pana la opinca, sa recunoastem ca piramida agricola de la noi sta cu varful in jos: avem inscrise la APIA 12.000 de ferme comerciale. Dintre ele, sunt mai putine ferme de 100 ha si mai multe cele cu 1.000 sau 2.000. Restul, un milion, sunt ferme de semi-subzistenta, care vand cate ceva si la piata. (Formularea asta, cu “semisubzistenta,” parca imi strepezeste gura!)

In spatele cifrei de un milion de ferme mici, sunt trei-patru milioane de oameni. Si muncesc in agricultura si traiesc, prost si foarte prost, in satele romanesti. Nu cred ca altcineva, in afara de Elena Udrea, crede ca turistii straini mor de dor sa vada frumusetile satului romanesc de azi din Oltenia, Baragan, Dobrogea etc.

De la Cuza incoace, nu avem o “problema agrara” ci o “problema taraneasca”. Solutia a fost improprietarirea, adica intarirea veniturilor in familia de tarani. Ori, acum, intr-o Europa a fermelor de familie, politica guvernelor noastre a fost aceea de a-l impinge pe taranul roman nu catre propria lui ferma, ci catre statutul de salariat in fermele altora. La asta ar trebui sa caute raspuns nu numai Tabara, ci si cei de deasupra lui.

Ministrul de Finante, inainte de a-si pune problema sa fiscalizeze micii agricultori, trebuie sa gandeasca cum ii finanteaza pe acestia sa produca pentru a vinde. Presedintele, inainte de a le cere votul, sa gandeasca ce a facut el pentru ei.

Pe noi, aici, ne intereseaza taranul-agricultor. Ce se face pentru bunastarea lui. (Vorbim mai mult despre bunastarea animalelor decat a oamenilor!) Acest taran-agricultor ar trebui tras cu franghia din secolul XIX in secolul XXI. Guvernele, prin bugetul de stat si prin banii europeni, i-au ajutat pe latifundiari sa cumpere masini performante, sa ridice grajduri si fabrici de prelucrare. N-a fost rau, pentru agricultura, pentru tara. Dar, pentru taran, ce au facut? Ce programe l-au incurajat sa intre in piata?

Acum, nu cred ca mai avem de ce sa vorbim despre trecut. Ce-a fost, a fost! Dar viitoarea Politica Agricola Comuna se orienteaza catre micul fermier. Ce isi propune tara noastra sa faca pentru micii agricultori, cei din sate?

Prin Masura 141, de exemplu, s-ar putea acorda la sute de mii de familii sansa sa primeasca 1.500 de euro pe an, timp de 5 ani. Adica, 5 milioane vechi pe luna. De zece ani, de pe vremea lui Steriu, stiu asta si functionarii agriculturii. Ce se va face, concret, anul acesta sa ajunga banii la oameni? Ce program avem? Cine raspunde? Cine controleaza? Care este termenul? Ce sanctiuni se vor da? Acesti bani nu sunt o pomana, ci un stimulent pentru cei care fac treaba. (60% dintre cei care primesc azi subventii de la APIA au peste 60 de ani. Or, sunt mii de agricultori sub 50 de ani care ar putea sa produca pentru a vinde.)

Vorbeste comisarul Ciolos despre orientarea subventiilor catre fermierii activi. Noi avem o lege care sa defineasca, juridic si fiscal, cine este fermier activ? Cine este “sef de exploatatie”? Cine este “lucrator in ferma”? Ce drepturi au ei? Vorbim de marimea fermei si, in discursul public, in presa si in politica, ne referim tot la numarul de hectare, nu la Unitatea de Dimensiune Economica (1.200 euro). Este vremea fermelor familiale, a fermelor mici si mijlocii. Noi ce facem?

G. Ostroveanu