Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Valeriu Tabara merge... spre mai bine

La trei luni de la accidentul in urma caruia s-a ales cu fractura de femur la ambele picioare, starea de sanatate a fostului ministru Valeriu Tabara este mult mai buna. Accidentul l-a imobilizat total, mai bine de doua luni. Acum, a inceput sa faca progrese si chiar sa mearga din nou. Asta ii da speranta ca intr-o luna sa-si poata relua activitatea de profesor si cercetator.

"Ma simt mai bine. Cred ca mai raman inca o luna in concediu medical. Am inceput sa merg, desi cu greutate. Oricum, important e ca merg din nou. Vreau sa-mi reiau activitatea. Sa ma intorc la catedra si sa continui programul de ameliorare a canepii la Statiunea de la Lovrin. In ceea ce priveste politica, voi vedea. Sunt in continuare membru in PDL", ne-a declarat Tabara.

Dupa doua interventii chirurgicale si o internare prelungita, fostul ministru pare foarte increzator si dispus sa stea la discutii cu noi. Asta desi recunoaste ca a avut, uneori, mici contre cu revista noastra. "Revista Profitul agricol a fost de partea lui Adrian Radulescu. Dar, ce vina am eu ca nu a iesit ministru?" (...) Tabara se bucura de simpatia pe care i-au aratat-o agricultorii. "Au venit la mine, la spital, in perioada aceasta, fermieri din toata tara. Din Mures, din Braila. Ma suna oamenii sa ma intrebe despre problemele lor. Dovada ca au incredere in mine. Asta imi da si mie incredere..."

Alina BARDAS


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!