Pana acum o vreme, palavragii politici explicau ca agricultorii nu au culoare de partid. Ei ar trebui sa faca doar "politica painii", "cu care romanul se intalneste de 3 ori pe zi". De la o vreme, agricultorii sunt indemnati sa vina alaturi de tot felul de partide "agrariene". Un caz de esec lamentabil a fost partidul lui Costel Caras, tras de sfori de PDL. Un Marcel Cucu se si vedea senator de Braila, votat de toata taranimea judetului, in par.
Acum, Stelian Fuia (fost deputat si ministru al Agriculturii) ii ademeneste pe fermieri intr-o miscare populara a agricultorilor, de dreapta, bineinteles.
Mai de demult, Milica Radulescu (fratele lui Adrian) a inscris si el un partid agrarian. De la Cluj, bat clopotele unei doctrine taranesti, din PNº-CD-ul avocatului Pavelescu.
Mai intai, ne intrebam cui se adreseaza aceste partide? Ce baza de mase vor ele sa aiba?
Agricultorii romani (si straini veniti in Romania) sunt, cel mai adesea, "latifundiarii". Nimic jignitor in acest cuvant! Sunt oameni care lucreaza o mie sau mai multe mii de hectare.
Altii, au cateva sute de vaci, cateva sute/mii de porci (pe serie!), o "Avicola". Unii, oi. Acesti investitori in agricultura isi fac treaba cu pricepere si chiar patima profesionala.
Cei mai multi dintre ei sunt relativ bogati si duc grija zilei de maine doar meteorologic. De ce ar lega ei capastrul afacerii lor de un partid? De obicei, joaca la doua-trei capete.
Cei mai multi se feresc sa ajunga deputati ori senatori. Prefera sa-i traga de sfori pe altii. Asadar, un partid agrarian nu-i pentru cei 10-12 mii de oameni cu afaceri agricole.
Mai degraba s-ar putea aduna o oaste politica taraneasca dintre locuitorii saraci ai satelor. Acolo este un bazin de cateva milioane de votanti care ar putea fi indiguit intr-o ideologie. Dar, la cate maldare de saracie s-au adunat in sate, acel partid ar fi unul de stanga stangii. "Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta"- ar trebui sa le spuna un agitator agrarian.
Dar chemarea politica ar trebui sa vina dinspre un personaj credibil, venit din lumea lor. PNT-ul istoric era impletit din doua coloane: Una, Partidul National al lui Maniu, venea din Ardeal, cu ideea unitatii nationale in suflet; Alta, Partidul ºaranesc, al invatatorului Ion Mihalache, dintr-un sat din Arges. Post-comunisti, cum suntem, nu mai recunoastem ca taranistii erau un partid de clasa;
un partid al unei clase producatoare, taranimea, pe care comunistii au exterminat-o fizic.
Maria Sa, Taranul Roman, a murit la Plenara CC din 1962, cand Gheorghiu Dej a spus ca la orase si sate, socialismul a invins definitiv.
Mai are satul romanesc resurse umane si morale pentru un partid al agriculturii?
Sa ne amintim ca tinerimea legionara, floarea satului romanesc, a fost distrusa
dupa rebeliunea din '41, in razboiul de la rasarit si in lupta de clasa intre '46 si '56.
Dupa '60, tinerimea a fost dislocata din sat si risipita pe santierele industrializarii socialiste;
Dupa?89, mai ales dupa 2007, a fost impinsa spre iluzia castigului mai usor din strainataturi.
Tinerii cu forta, cu initiativa, cu incredere in ei, au plecat.
Au ramas prea putini oameni in agricultura noastra rudimentarizata, pentru un partid.
G. Ostroveanu
