Intamplator, mi-a cazut sub ochi cartea Hotia la romani, a lui Marius Ghilezan. (Editura Runa, parte a Grupului editorial Corint, 2008) Este, desigur, un titlu incitant si cred ca merita sa ne oprim putin asupra lui. Nu sa facem o "recenzie" si nici sa tinem o predica despre porunca a 8-a, Sa nu furi!
Ca romanii fura, o stim si noi, o stiu si strainii, mai ales dupa ce ne-au bagat in Europa. De ce fura romanii? In orice caz, nu de saracie, asa cum se spune mult prea des. Intre saracie si hotie este o legatura destul de vaga; nu una de la cauza la efect. Baciul mioritic este omorat sa i se fure oile. De catre unii care aveau, si ei, suficiente oi. Haiducii (talhari la drumul mare) sunt niste justitiari; prin hotie, ei fac un fel de dreptate. Tu, cititorule, cum te-ai simti, azi, daca ar veni unii cu pistoale si ti-ar lua tot din casa? Zici ca te-ai duce la Politie, la Justitie, la Procuratura? Si daca or fi mana-n mana?
Aducerea in discutie, intr-o carte, a acestui obicei pagubos (si pentru hoti!) e binevenita. Chiar daca discutia este de o inutilitate perfecta. Sigur, romanii nu se vor lasa de furat!
Cel mai adesea, unii (mandri de Vadim) dau, indignati, vina mai ales pe tigani. Ei fura, nu noi! Sigur ca tiganii ciordesc din instinct, organizat, in grupuri instruite si specializate; Dar asta nu inseamna ca noi, romanii, suntem intotdeauna usa de biserica. Gica Pana, fost colonel de politie, spune ca am fi devenit un popor de infractori in comunism. O contradictie a societatii de atunci era: in magazine nu se gaseste nimic, dar toata lumea are. Probabil ca fenomenul hotiei s-a dezvoltat puternic in socialism, pe fondul degradarii sociale. Incitarea la lipsa de respect pentru proprietate a inceput chiar in '48, la "nationalizare". A urmat "colectivizarea", tot o luare cu japca a proprietatii. Dar sa nu credem ca am scapat de obiceiul de a fura, dupa ce l-am impuscat pe Ceausescu.
Hotia la romani vine, poate, din lipsa unor comunitati cu relatii sociale bine inchegate. In satele romanesti n-a existat stalpul infamiei ori inchisoarea datornicilor, ca la nemti. La noi, atentatul la proprietatea altuia este privit cu indiferenta. Un fel de incurajare. Noi zicem ca "hotul neprins e negustor cinstit"; dar hotul, tot hot ramane.
Ne leganam in iluzia ca, pe vremea lui Tepes, puteai sa lasi punga cu galbeni in drum si a doua zi sa o gasesti tot acolo. Basme de adormit copii. Inchipuiti-va ca azi, presedintele ori primul-ministru ar da ordin sa nu se mai fure in tara. Iar cei care sunt prinsi ca fura, sa fie pedepsiti dupa lege. Ce ar urma in sondajele de opinie? Nu mai bine lasam noi lucrurile asa cum sunt, in buna noastra traditie stramoseasca?!
G. Ostroveanu