Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Ministrul Agriculturii, in vizita in Israel si Palestina

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a efectuat, in perioada 22-24 octombrie, o vizita oficiala in Israel si Palestina. El a fost insotit de secretarul de stat Daniel Botanoiu si de directorul de cabinet Vlad Mustaciosu. Pe 22 octombrie, delegatia romana a participat, la Tel Aviv, la deschiderea targului WATEC, unde sunt prezentate ultimele inovatii tehnologice in domeniul irigatiilor si al resurselor de apa.

In a doua parte a zilei, ministrul a vizitat kibutul si compania Magal, lider mondial in instalatii de irigare prin picurare. A urmat o intalnire, la Camera de Comert Israel - Romania, cu Shalom Simchon, fost ministru al Agriculturii, Chemmy Peres, fiul presedintelui Shimon Peres, Avshalon Vilan, presedinte al Federatiei Fermierilor Israelieni etc. Tot pe 23 octombrie, Daniel Constantin a vizitat kibutul Naan si compania Naan Dan Jain, furnizor de solutii de irigare, eficiente din punct de vedere al costurilor.
Dupa amiaza, delegatia s-a intalnit, la Ramallah, Palestina, cu ministrul agriculturii.
Pe 24 octombrie, Daniel Constantin impreuna cu Daniel Botanoiu au vizitat, in Israel, Organizatia de Cercetare Agricola.

Principalul obiectiv al agendei l-a reprezentat intalnirea cu Yair Shamir, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale din Israel, cu care a fost semnat un Memorandum de cooperare in domeniul agriculturii cu accent pe dezvoltarea rurala, productia zootehnica, sanatatea plantelor si irigatii.



Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!