Romania va putea exporta carne si produse din carne de porc pe piata europeana de la 1 ianuarie 2014, de la toate fermele din tara. "Zilele trecute, la Bruxelles, in comitetele tehnice, s-a dat aprobarea ca Romania sa poata sa exporte din nou carne de porc pe piata Uniunii Europene. Era o limitare pe care o aveam din cauza pestei porcine, inca din anul 2007, si iata ca, dupa sase ani, de la 1 ianuarie 2014, vom fi din nou pregatiti sa exportam pe piata europeana. Am vorbit cu cei care fac afaceri in acest sector si cred ca Romania poate sa castige nu numai ca imagine, dar si din punct de vedere economic. Veniturile din aceste exporturi ar putea ajunge la un miliard de euro", a spus ministrul.
Pana in prezent, Romania putea exporta doar din patru judete, respectiv Caras Severin, Timis, Arad si Bihor. Ultimele focare de pesta porcina din Romania au fost inregistrate in 2007, in judetul Timis, la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificati peste 50.000 de porci.