Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Cum vor fi alocati banii în noul PNDR 2014-2020

Viitorul PNDR 2014-2020 va avea un numar redus de masuri, de numai 12 sau 13 (fata de 24, cat contine cel actual), iar procedurile de absorbtie vor fi simplificate, sustine ministrul Daniel Constantin. Primul draft al viitorului program urmeaza sa fie trimis la începutul anului la Bruxelles. Principalele masuri ce vor forma viitorul PNDR au fost deja schitate.

Alocarea totala pentru perioada 2014-2020 este de 8,015 miliarde de euro. Banii vor fi împartiti astfel:
Masura 1: Investitii în active fizice, pentru modernizarea fermelor, unitatilor de procesare si a infrastructurii
"Pentru zona de investitii, fondurile sunt importante, dar nu suficiente. De aceea, trebuie sa ne limitam si sa ducem aceste fonduri exact în zona unde avem nevoie. Am constatat ca partea de procesare s-a dezvoltat foarte bine. Incurajam aceasta zona, dar, din pacate, nu am reusit sa facem fata cu partea de productie, cu fermele de crestere. Asa ca vom pune mai mult accent pe partea de dezvoltare a productiei. Se vor aloca peste 800 de milioane de euro în zona de productie si 329 milioane de euro pentru zona de procesare. Va mai fi o submasura pentru irigatii, pentru refacerea infrastructurii secundare, pentru care se vor da 371 milioane euro, comparativ cu 60 milioane euro în vechiul PNDR. O alocare importanta merge în zona de acces la exploatatiile agricole sau pe drumurile forestiere, cu 206 milioane euro", a declarat Daniel Constantin.
Masura 2: Dezvoltarea exploatatiilor si a întreprinderilor pentru instalarea tinerilor fermieri, start-up, microîntreprinderi si întreprinderi mici non-agricole
"Masura va avea alocata în viitorul program o suma de 1,32 miliarde de euro. In ceea ce priveste instalarea tinerilor fermieri, care va fi cuprinsa aici, se vor aloca 619 milioane de euro, dublu fata de perioada 2007-2013, cand am avut 320 milioane de euro pentru tinerii fermieri. Coroborez aceasta masura cu liberalizarea pietei funciare, unde tinerii pana în 40 de ani vor avea drept de preemptiune (n.r.: parlamentarii au eliminat aceasta prevedere din Legea vanzarii terenurilor agricole). Alti 413 milioane de euro vor fi alocati pentru înfiintarea si dezvoltarea de activitati non-agricole în spatiul rural."
Masura 3: Servicii de baza si reînnoirea satelor
"Se va aloca suma de 1 miliard de euro, pentru modernizarea satelor (drum, apa, canal). Din pacate, fondurile din actualul PNDR, de 1,7 miliarde de euro, nu au fost suficiente decat pentru 800 de comune. In perioada urmatoare, suma va fi mai mica, dar sper ca o vom folosi mai eficient. Cred ca va trebui sa gasim si sume colaterale, pentru ca fondurile europene nu sunt suficiente."
Masura 4: Transfer de cunostinte si actiuni de informare - 6 milioane de euro.
Masura 5: Impadurirea si crearea de perdele forestiere
"Pentru aceasta masura se vor acorda 79 milioane de euro. Este nevoie aici de sume mai mari, dar nu putem sa mutam de la un alt program, pentru ca este nevoie foarte mare si în alte domenii."
Masura 6: Agromediu si clima - 849 milioane de euro.
Masura 7: Agricultura ecologica?- 200 milioane de euro.
Masura 8: Delimitarea zonelor care se confrunta cu constrangeri naturale sau alte constrangeri specifice - 1,23 miliarde de euro.
Masura 9: Cooperare - 3 milioane de euro.
Masura 10: Gestionarea riscurilor
"Fondurile mutuale vor reprezenta o masura noua, la care am tinut foarte mult. Necesitatea acestui sistem s-a vazut în 2012, cand statul a despagubit pe cei care au suferit din cauza secetei. Vor fi alocati 400 de milioane de euro. Avem legislatia pregatita în acest domeniu. Cred ca dupa 1 martie vom avea fonduri mutuale în Romania."
Masura 11: LEADER - va continua pe modelul actual si va avea o alocare de 477 milioane de euro.
Masura 12: Asistenta tehnica, inclusiv Reteaua de Dezvoltare Rurala - cu o angajare de 188 milioane de euro.
Potrivit lui Daniel Constantin, în viitorul apropiat ar putea sa mai fie conturata înca o masura, pentru micii fermieri, care va presupune o alocare de 15.000 de euro/ferma. Initial, ministerul s-a împotrivit unei asemenea masuri, considerate a fi o continuare a Masurii 141.

Alina BARDAS


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!