Presedintele a gasit greseli în Legea vanzarii terenurilor agricole si a trimis-o înapoi, ca pe un costum de haine cu rupturi în captusala ori sarituri la tighele. Ministrul Agriculturii recunoaste ca legea iesita din Parlament are fracturi de logica, chiar daca proiectul acelei legi a fost croit de el însusi.
Legea reorganizarii Ministerului Agriculturii a fost, si ea, respinsa de presedintele tarii, care considera ca desfiintarea inspectoratelor pentru calitatea semintelor e o greseala.
La Legea pajistilor, modificata de nu stiu cate ori, nu se întelege nimeni cu nimeni. Au aparut niste norme de aplicare, morfolite si contestate de crescatorii de animale.
Legea fondurilor mutuale de asigurari agricole este contestata vehement de LAPAR, adica tocmai de cei care ar fi urmat sa fie marii beneficiari ai fondurilor.
Legea privind acordarea carnetelor de producator zace prin sertare de un an si ceva, dar nu îsi asuma nimeni punerea ei în discutie, în Camera Deputatilor. Legea ar putea reduce drastic afacerile mafiei din pietele de legume si fructe. Si totusi, ministrul Daniel Constantin se faleste cu initiativele sale legislative.
La noi, nici la Parlament, nici la Guvern nu mai exista juristi buni-profesionisti? Nu mai stie nimeni sa faca o lege logica si corecta macar din punct de vedere tehnic? O fi si Basescu nebun, ca a retrimis la Parlament nu stiu cate sute de legi, dar nici facatorii de acte normative nu par sa fie în stare sa îngaimeze un text corect! Va închipuiti ca, pe vremea lui Ceausescu, s-ar fi întamplat asa ceva?
Excesul de democratie permite prea multora sa-si coasa interesele între cutele legii. Ori, o lege buna trebuie sa fie scurta, clara si egala pentru toti. Si, mai ales, orice lege trebuie aplicata cu fermitate, fara exceptie, pentru toata lumea.
G. Ostroveanu