Ministrul Daniel Constantin a fost audiat în Parlament înainte de trecerea noului Guvern, Ponta III. Din cele promise de (pe atunci) viitorul viceprim-ministru, spicuim:
In Romania nu mai sunt suprafete mari de teren nelucrate, în conditiile în care anual exista aproximativ 10 milioane de hectare pentru care se dau subventii pe suprafata. Procesul de comasare a început în 2007, odata cu acordarea platilor pe suprafata, dar nu într-un ritm asa de mare cum ne-am dorit.
Cadastrul rural trebuie sa fie o prioritate în perioada 2014 - 2020. De aceea, i-au fost alocate 500 de milioane de euro. Prin masura de plata redistributiva, categoria celor care lucreaza între 5 si 20 ha va primi o subventie mai mare. Acesta va fi categoria de mijloc, a fermelor de familie. Ele vor primi un sprijin mai mare cu 50 de euro, fata de cei care au pana la 5 ha.
Din cauza numarului mare de proiecte si a birocratiei excesive, citirea si analiza a durat, la APDRP, si un an de zile. In sesiunea iunie 2013, pentru fermele de familie proiectele au fost evaluate într-un interval de numai trei luni.
In luna mai, vom avea agentia (APDRP) restructurata si mult mai bine pregatita, cu reguli noi. Vom avea mai putine masuri; va fi simplificat conceptul de achizitii publice; principala modificare este introducerea unui pret de achizitie de referinta.
Daniel Constantin a primit aviz favorabil (cu 27 de voturi pentru, 13 împotriva si o abtinere), pentru a ocupa postul de vicepremier si ministru al Agriculturii.