Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Noul presedinte va verifica marile restituiri de terenuri?

Presedintele Basescu a declarat ca "trebuie dat înapoi ceasul retrocedarilor si verificate marile restituiri, atat de paduri, cat si de terenuri agricole, pentru a vedea cat de legale au fost". El adauga ca, dupa revendicarile care sunt înregistrate pana acum, ar trebui ca Romania sa fie de doua ori mai mare ca suprafata.

Presedintele recunoaste ca a fost incitat de dosarul retrocedarilor în care sunt implicati Viorel Hrebenciuc si senatorul Ilie Sarbu. Dar cine ar sta sa verifice azi legalitatea proprietatilor, cand legile au fost facute uneori prosteste, alteori gresit cu buna stiinta!?

"Am primit sute, mii de reclamatii de la fostii proprietari, ca nu li s-a dat, ca s-a dat altora, cu acte false", spune acum, dupa ce timp de zece ani de mandat nu a suflat o vorba. Sa nu fi stiut Traian Basescu despre marile fraude din proprietatile statului?
Ba, a stiut, dar a avut interesul sa taca, interese daca nu financiare, macar politice.

Va închipuiti ca cel pe care l-ati votat dvs. va avea interesul sa dezgroape mortii restituirilor ilegale din averea statului? Nu, n-o s-o faca, din aceeasi încrengatura de interese.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!