Camera Agricola Sibiu a deschis prima serie a cursului de formare profesionala pentru beneficiarii Masurii 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta". Cursurile se adreseaza fermierilor care au semnat decizii de finantare începand cu anul 2012 si care nu au urmat cursuri prin
Masura 111 "Formare profesionala, informare si cunostinte". Cursul este obligatoriu pentru toti fermierii care au ajuns în anul IV si nu au urmat acest tip de curs.
In judet sunt 400 de fermieri care pot face aceste cursuri. "La aceasta editie s-au înscris doar 27 fermieri. Probabil ca unii dintre cei aflati în aceasta situatie vor renunta la cei 1.500 de euro pe care îi primeau gratis", a declarat Georgeta Purima, presedinta Camerei Agricole.
Cursul are 4 module - "Managementul exploatatiilor agricole", "Contabilitate", "Agricultura ecologica" si "Protectia mediului". O grupa de cursanti are 20-25 fermieri. Durata cursului este de 5 zile, dintre care 4 sunt destinate instruirii teoretice si o zi, instruirii practice.
Costul cursului este suportat de fiecare fermier si este în valoare de 250 lei.
In paralel, Camera Agricola Sibiu are în desfasurare cea de a treia serie de cursuri de calificare ca "lucrator în cresterea animalelor". Cursul cuprinde în total 360 de ore, din care 120 ore de teorie si 240 ore de practica la o ferma. El se întinde pe durata a 3 luni. "Pana în prezent am încheiat doua astfel de cursuri cu cate 28 de cursanti fiecare. Acum facem înscrieri pentru a patra editie a cursului de lucrator în cresterea animalelor", Cursul costa 400 lei.