La începutul lunii septembrie, ABplus Events a organizat la Ezareni, Iasi, o noua editie a targului pentru fermieri Agralim. Au venit mai multe companii din zona utilajelor agricole decat anul trecut, au fost si mai multi fermierii care au vizitat expozitia. Pot spune ca în acest an Agralim a fost un targ reusit.
Expozitia a fost organizata în parteneriat cu USAMV Iasi. De la intrare, parea un mic orasel de tehnica agricola, cu multe demonstratii cu tractoare si pluguri, cu masini de erbicidat, cu utilaje de mici dimensiuni, caci evenimentul se adreseaza tuturor categoriilor de ferme. Multi vizitatori veneau însotiti si de copii, ca sa le arate celor mici tractoarele.
Majoritatea fermierilor celor cu care am stat de vorba aveau între 40 si 200 de hectare. Asta ma face sa pozitionez mai degraba Agralim ca un targ al fermei de familie. Cei mai multi se uitau cu jind la utilajele performante, dar nu manifestau nicio speranta ca vor ajunge vreodata sa cumpere asa ceva.
"Nu ajung fondurile europene pana la noi" - pesimismul era laitmotivul multora dintre ei. Am aflat ca în Moldova exista comune întregi unde nu s-a accesat niciun cent din banii europeni pentru stimularea agriculturii.
Anul acesta organizatorul a ales sa împarta targul în patru zone distincte:
- zona standurilor interioare, cu serviciile pentru agricultura;
- platforma exterioara, unde se prezinta utilajele agricole;
- zona loturilor demonstrative, unde se afla companiile de inputuri, cu loturi de porumb, floarea-soarelui si soia;
- zona de interactiune cu publicul: demonstratii cu utilajele în pregatirea solului, erbicidarea, demonstratii cu utilaje mici si echipamente, o mica livada, cu lucrarile aferente, poligonul complet pentru conducerea tractoarelor de catre vizitatori.
Utilaje pentru toate buzunarele
La expozitia de la Iasi au fost prezente 150 de companii, unele din strainatate, din Italia, Germania, Olanda, Ungaria, Spania, Danemarca si chiar din SUA, reprezentate de dealeri autorizati. Organizatorii au încheiat si în acest an parteneriate si misiuni economice cu Republica Moldova si Ucraina, targul fiind vizitat de delegatii din cele doua state.
Nu au lipsit nici marii producatori si furnizori de seminte: Biochem, Donau Saat, Pioneer, Saaten Union, Vermi House Organic sau Procera.
Demonstratiile cu utilaje agricole se faceau de doua-trei ori pe zi, prilej cu care IPSO Agricultura, Titan Machinery, General Leasing, Agri Alianta, Lantec Industries, Agritehnica, Agricola 96 sau Agrifac (un constructor din Olanda) si-au etalat cele mai performante utilaje.
Dar, s-au prezentat si utilaje de mici dimensiuni la standurile Javier Camara, Lantec Industries si Toyota. Probabil ca aici mai era loc pentru mai multe companii cu tractoare si echipamente mici. Poate data viitoare.
Am remarcat prezenta companiei Mecanica Ceahlau, unicul producator roman de utilaje, cu o revenire în forta.
Vasile Lungu a iesit pentru prima data la targ cu vinurile din podgoria de la Trifesti, sub marca "Domeniile Lungu".
Targul a primit sprijin logistic si din partea directiilor pentru agricultura din Iasi, Vaslui, Botosani si Suceava. Dintre oficialii de la centru, la deschidere a participat secretarul de stat George Turtoi.
Logistica necesara unui astfel de eveniment
Platforma expozitionala a fost mult mai bine structurata, comparativ cu anul trecut, apreciaza cu un ochi critic organizatorul Agralim, Florin Mindirigiu, directorul ABplus Events.
"Cheltuielile sunt imense ca sa transformi un camp într-o expozitie", explica Florin Mindirigiu. "Avem aproape trei kilometri de alei temporare, peste 5 kilometri de cabluri, peste 120 de tiruri au descarcat utilaje. Pentru siguranta, am facut un gard de jur împrejur de 2,8 kilometri." Si sunt doar cateva dintre detaliile organizarii unei expozitii cu prestanta.
Statistic, Agralim a crescut cu 30% fata de anul 2014, atat în ceea ce priveste numarul de firme, cat si ca suprafata expozitionala. "In acest an, ne-am apropiat de capacitatea maxima a platformei - 10 hectare pentru expozitie, 2 hectare pentru demonstratii si 2 hectare pentru zona de loturi", spune Mindirigiu.
"Au venit majoritatea marcilor mari din Romania din domeniul tehnicii agrare. Au participat opt tari la acest eveniment. Noi ne declaram foarte multumiti de cum a iesit, mai ales ca este si un an foarte prost pentru agricultura. Seceta le-a stricat dispozitia fermierilor. Cei mai multi mi s-au parut dezamagiti sau chiar debusolati."
"Micii fermieri trebuie sa aiba acces mai usor în targurile din Romania, fiindca ei nu au resursele sa mearga în strainatate. Trebuie sa stimulam participarea producatorilor mici de branzeturi, de produse din carne etc."
Incepe pregatirea ZEFA 2016
Nici nu se încheia bine expozitia Agralim ca Florin Mindirigiu se ocupa deja de ZEFA 2016, expozitie de zootehnie pe care o construieste de la zero.
"Crescatorul de animale trebuie convins si ajutat sa vina la targuri cu exemplarele lui. Eu nu cred ca un crescator cu 50 de vaci Angus va merge în China sa-si promoveze ferma. El va veni sa se promoveze la Dorna-Candreni. El trebuie sustinut aici", explica directorul ABplus Events. "Eu cred ca asocierea este unica rezolvare. Daca se unesc cinci fermieri mici, pot cumpara un utilaj mai puternic. Am observat un interes mai mare pentru constructia de sere, pentru viticultura si pomicultura. Companiile care expun ar trebuie sa-si diversifice putin gama de utilaje. In 2016, reîncepem cu Targul ZEFA de zootehnie de la Dorna Candreni, care va avea loc la sfarsitul lui mai, si întalnirea agricultorilor de la Secuieni - Neamt, de la sfarsitul lui iunie, în functie de evolutia loturilor."
Viorel PATRICHI