Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Ministrii spun la televizor lucruri traznite

Basescu l-a luat în dintii lui de sacal pe bietul Irimescu si-l tavaleste cu vorbe grele.
Acum, sa recunoastem ca si ministrul Agriculturii îsi cam merita lectia.
A venit el, cu iz de domnisoara de pension, dedat la bune maniere de Bruxelles,
sa se bage în apele tulburi ale politicii de Dambovita, fara sa stie al cui e cainele.
Ce-i trebuia sa se amestece într-un razboi medical care nu era al lui?

Incantat ca este invitat la toate televiziunile la ore de varf, pe post de vedeta, Achim Irimescu a pornit corect, cu cateva idei clare, pe felia lui profesionala. A vorbit despre birocratie si hartoagele de la APIA si AFIR, iar lumea l-a aplaudat; a avut succes cand a constatat ca initiativa nu prea s-a nascut la sat, ori cand ne-a spus verde-n fata ca puteam sa nu vindem pamantul la straini, ca nu Bruxellesul ne-a cerut, ci ai nostri au cerut la Bruxelles sa ne vindem pamantul. A atins un punct sensibil cand a propus sa-i readucem în tara pe capsunari etc. Dar, pe masura ce era tot mai invitat de televiziuni, nu a mai bagat de seama ca reporterii cu care vorbea, dedulciti la un partid sau altul, îi întind abil capcane.

Mai multi dintre ministrii lui Ciolos au început sa spuna, la televizor, lucruri traznite.
Din pacate, printre ei se numara si Achim Irimescu.
O sa ignoram faptul ca s-a amestecat în scandalul bebelusilor contaminati cu E.coli. Dar îi reprosam entuziasmul cu care a cerut împroprietarirea tinerilor cu 50 ha. Oare nu stia pana acum ca el, ca ministru, nu are de unde lua pamant? Ori, vrea o noua reforma agrara? Sa ia pamantul arabilor, italienilor, danezilor etc.? (Pai astia nu au obtinut pamant oricum, ci cu sprijinul premierilor, ministrilor etc.)

Insistenta cu care vorbeste Irimescu despre prezenta taranilor în hipermarketuri este, de asemenea, o fundatura care nu duce nicaieri, decat la demagogie. Noi nu avem în tara productie pentru 51% din cat vand lanturile de magazine. Hai sa-i stimulam mai întai pe cei care cultiva legume sa cumpere solarii adevarate. (O mie de metri de solar aduce venituri decente pentru o familie, sot si sotie. Si costa cel mult 20.000 de euro, care se amortizeaza lejer în cativa ani.)
Sa netezim calea celor care vor sa planteze livezi cu fonduri europene, caci noi nu avem fructe nici sa mancam o luna din productia autohtona. Sa-i încurajam sa construiasca fabrici de lapte mai ales pe cei care au vaci! Ori acestia sa poata cumpara 51% din actiunile fabricilor de lactate. Adica, sa se ocupe dl. Irimescu de treburile fermierului activ, mare sau mic; sa-i mai lase si pe adjuncti sa raspunda la întrebarile ziaristilor.

G. Ostroveanu

PS. Al cui e cainele? Patronul "fabricutei" Bradet, Marius Badea, nu e chiar un biet fermier care îsi prelucreaza laptele din ferma, ci a început cu o firma de bodyguarzi. Are si contracte cu statul.
Este prieten cu Daniel Constantin, nepotul politic al lui Voiculescu.

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!