Era o vreme cand palavragiii politici explicau ca agricultorii nu au culoare de partid.
Ei ar face doar "politica painii, cu care romanul se întalneste de 3 ori pe zi". De la o vreme, agricultorii sunt îndemnati sa vina în tot felul de partide "agrariene". Un caz de esec lamentabil a fost partidul lui Costel Caras, tras de sfori de PDL. Stelian Fuia (fost deputat si fost ministru) i-a ademenit, si el, pe agricultori într-o miscare "populara", post-basista, bineînteles. Mai de demult, Milica Radulescu (fratele lui Adrian) a înscris si el un partid agrarian. De la Cluj, au batut clopotele unei doctrine taranesti, cu profesorul Avram Fitiu. Mai nou, se agita într-o eprubeta Marcel Cucu, fermier din Braila.
Cui sa se adreseze un partid agrarian? Ce baza de mase ar urma sa aiba?
Marii agricultori sunt putini, vreo cateva mii. Pe ei îi numim adesea, "latifundiari". Nimic jignitor în acest cuvant! Sunt cei care lucreaza o mie de hectare sau mai multe. Unii au cateva sute de vaci, cateva mii de porci (pe serie!), o Avicola. Unii, oi. Acesti investitori în agricultura îsi fac treaba cu pricepere si chiar cu patima profesionala. Cei mai multi dintre ei sunt relativ bogati si duc grija zilei de maine doar meteorologic. De ce ar lega ei capastrul afacerii lor de un partid? De obicei, joaca la doua-trei capete. Cei mari si foarte mari se feresc sa iasa în fata. Prefera sa-i traga de sfori pe altii.
Asadar, un partid agrarian nu-i pentru cei 10.000 de oameni cu afaceri agricole.
S-ar putea aduna o oaste politica taraneasca dintre locuitorii satelor?
Ar fi un bazin de cateva milioane de votanti; poate fi el îndiguit într-o ideologie?
La cate maldare de saracie s-au adunat în sate, acel partid ar fi unul de stanga stangii. "Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta" - ar trebui sa spuna un agitator agrarian. Dar chemarea politica ar trebui sa vina dinspre un personaj credibil, venit din lumea lor. PNT-ul istoric era sustinut pe doua coloane: Partidul National al lui Maniu venea din Ardeal, cu flacara unitatii nationale în suflet; Partidul Taranesc îl urma pe învatatorul Ion Mihalache, dintr-un sat din Arges.
Postcomunisti cum suntem, nu mai recunoastem ca taranistii erau un partid de clasa. Partid al unei clase producatoare, taranimea, pe care comunistii au exterminat-o fizic.
Maria Sa, Taranul Roman, a murit la Plenara CC din 1962, dupa colectivizare, cand Gheorghiu-Dej a spus ca "la orase si sate, socialismul a învins definitiv". Mai are satul romanesc resurse umane si morale pentru un partid al taranimii?
Tinerimea legionara, floarea satului romanesc, a fost distrusa dupa rebeliunea din '41. In razboi, de la Cotul Donului pana în Tatra, au mai murit cateva sute de mii de tarani. A urmat o sangeroasa lupta de clasa, cu chiaburi dusi la Canal. Tinerimea a fost dislocata din sat si risipita pe santierele industrializarii socialiste. Dupa '89, mai ales dupa 2007, tinerii satului au crezut în iluzia castigului usor din afara. Cei cu sange în instalatie, cu forta, cu initiativa, cu încredere în ei, au plecat. Au ramas prea putini oameni în satul nostru rudimentarizat. Putini si pentru o rascoala.
G. Ostroveanu