Intamplator, mi-a cazut sub ochi cartea Hotia la romani, a lui Marius Ghilezan.
(Editura Runa, parte a Grupului editorial Corint, 2008.) Este, desigur, un titlu incitant si cred ca merita sa ne oprim putin asupra unei asa carti. Nu sa facem o "recenzie" si nici sa tinem o predica despre Porunca a 8-a, "Sa nu furi!".
Ca romanii fura o stim si noi, o stiu si strainii, mai ales dupa ce ne-au bagat în Europa.
De ce fura romanii? In orice caz, nu de saracie, asa cum se spune mult prea des. Intre saracie si hotie este o legatura destul de tare, dar nu una de la cauza la efect. Baciul mioritic este omorat sa i se fure oile. De catre unii care aveau, si ei, suficiente oi. Haiducii (talhari la drumul mare) par niste justitiari; prin hotie, ei fac un fel de dreptate.
Tu, cititorule, cum te-ai simti, azi, daca ar veni unii cu pistoale si ti-ar lua tot din casa? Zici ca te-ai duce la Politie, la Justitie, la Procuratura? Si daca or fi mana-n mana?
Aducerea în discutie, într-o carte, a acestui obicei pagubos (si pentru hoti!) e binevenita.
Chiar daca discutia este perfect inutila. Sigur, romanii nu se vor lasa de furat!
Unii (mandri de memoria lui Vadim) dau, indignati, vina pe tigani. Ei fura, nu noi! Sigur ca tiganii ciordesc prin traditie, cu o stiinta învatata de mici copii, în grup. Dar asta nu înseamna ca noi, romanii, suntem întotdeauna usa de biserica.
Un fost colonel de justitie spune ca am fi devenit un popor de infractori în comunism. Pe atunci, în magazine nu se gasea nimic, dar toata lumea avea de toate. Se fura de la stat, pacat pe jumatate iertat si de popa si de Dumnezeu. Fenomenul hotiei s-a dezvoltat puternic în socialism, pe fondul degradarii sociale. Incitarea la lipsa de respect pentru proprietate a început chiar în ?48, la "nationalizare".A urmat "colectivizarea", tot o luare cu japca a proprietatii.
Dar nu am scapat de obiceiul de a fura, dupa ce l-am împuscat pe Ceausescu.
In satele romanesti n-a existat stalpul infamiei ori închisoarea datornicilor, ca la nemti.
La noi, atentatul la proprietatea altuia este privit cu indiferenta. Un fel de încurajare.
Noi zicem ca "hotul neprins e negustor cinstit"; dar hotul, tot hot ramane.
Ne leganam în iluzia ca, pe vremea lui Tepes, puteai sa lasi punga cu galbeni în drum si a doua zi sa o gasesti tot acolo. Basme de adormit copiii. Inchipuiti-va ca azi, presedintele ori primul-ministru ar da ordin sa nu se mai fure în tara. Iar cei care sunt prinsi ca fura sa fie pedepsiti dupa lege. Politia nu ar face nimic. Nici Justitia, nici Primaria...
Nu mai bine lasam noi lucrurile asa cum sunt, în buna noastra traditie stramoseasca?!
G. Ostroveanu
