Un interviu cu un fermier olandez, realizat de Gabi Gherghescu la Viata satului (TVR 1), ne-a precizat înca o data ca europenii mizeaza si în viitor tot pe fermele de familie. Acestea sunt mici afaceri agricole în care fermierul participa efectiv la munca. Rar o astfel de ferma are un angajat, aproape niciodata doi.
De o sinceritate normala, olandezul îi explica reporterului întreaga sa afacere: vinde un milion de litri de lapte pe an, cu un pret de 35 de centi litrul. Deci primeste cam tot atat cat se plateste pe lapte la noi. Vacile lui dau 40 de litri în medie pe zi..., si de aici toate cifrele curg disciplinat.
La un moment dat, Gherghescu l-a întrebat direct daca exista vreun fel de subventii ascunse pentru cei care pleaca din vest si vin la noi sa faca ferme mari. Nu sunt, raspunde olandezul. Sunt doar fermieri care vor sa fie mai mari, mai bogati. Aceia pleaca. Lui, si altora ca el, îi ajunge cat castiga, 70.000 de euro pe an.
Sa vedem ca la noi aceasta ferma de familie nu prea exista. Noi avem vreun milion de asa-zisi "fermieri" care primesc subventii de la APIA pentru cateva pogoane, fac o agricultura precara si fug de orice fiscalizare. Sigur, avem si vreo 10.000 de fermieri mari. Pentru unii 70.000 de euro nu-i chiar o suma.
Acolo, în Olanda, spunea fermierul intervievat, daca îsi vinde ferma devine milionar. Ce a agonisit el de-a lungul anilor, pamant, animale, utilaje, înseamna capital. Dar alege sa nu vanda, ci ramane sa munceasca pana la batranete, sperand ca ferma sa treaca mai departe, la fiul lui.
Olandezul, daca se duce la banca sa ia 50.000 de euro împrumut, sa îsi cumpere roboti de muls la mana a doua sa zicem, banca îi da banii. Poate pentru ca are istoric, dar mai ales pentru ca exista o piata a pamantului si fiecare hectar are un pret limpede.
Astfel de informatii ar trebui sa le stie, la noi, si politicienii, mai ales cei care vorbesc despre asocierea micilor fermieri, si liderii asociatiilor profesionale care se declara eurosceptici si dau vina pe straini.
Patriotismul nostru a alunecat bine înspre nationalism si este chiar antieuropean. Probabil ca în spatele lui se ascunde o stare de multumire si o dorinta de stagnare. Sa vedem ca nici sustinatorii legii cu 51% produse romanesti nu sunt chiar preocupati de dezvoltarea productiei de alimente autohtone. Nici aparatorii pamantului stramosesc împotriva cumparatorilor straini nu vor sa-i ajute pe romani sa cumpere de la vecini, ci doar ies sa se bata cu pumnul în piept la televizor.
Andrei OSTROVEANU
