In vremea domniilor fanariote, poate si mai demult, in Tarile Romane exista obiceiul ca dupa toate marile sarbatori praznuite de Domnie, si care se lasau cu budane de vin golite, toti boierii tarii sa se duca a doua zi la Voda, sa-i sarute pulpana si sa spuna: Iarta-ne Doamne, ca beti am fost, si n-am stiut ce vorbim. Textul era acelasi pentru toti boierii, fie ca au fost ori n-au fost la petrecere.
Cam in situatia asta sunt senatorii PDL care au luat in discutie cererea presedintelui Traian Basescu de a respinge o lege pe care o votasera, fara sa stie, colegii lor de partid din Camera Deputatilor.
Probabil, va aduceti aminte de o lege privind reducerea pana la 5% a TVA la alimentele de baza. Legea, propusa de PSD, a fost supusa votului. Total neatenti la ce se discuta, invatati sa mearga in turma, ca oile, deputatii puterii au ridicat mana la semnul facut de liderul lor de grup parlamentar. Care, nici el nu prea stia despre ce e vorba. Camera Deputatilor, camera decizionala in acest caz, a votat reducerea TVA.
Ajunsa la Presedintie spre promulgare, legea a fost returnata catre Parlament, cu recomandarea lui Traian Basescu de a fi respinsa. Asa recomandase de la inceput si Guvernul Boc, care stia ca nu are bani la buget ca sa-si permita sa renunte la TVA pe alimente.
Acum, cererea presedintelui a ajuns in plenul Senatului. Bineinteles ca opozitia nu a scapat prilejul sa i-o traga lui Traian Basescu. Asa ca propunerea de respingere a fost respinsa cu 53 de voturi contra 47.
Ce trebuie vazut mai indeaproape in acest caz sunt dezbaterile din Senat, care au fost de tot hazul. Dupa ce au fost trasi de urechi, daca nu mai rau, si de catre primul ministru si de catre presedinte, senatorii PDL au fost obligati sa curete murdaria facuta de colegii lor de partid, deputatii. Senatorul democrat-liberal Ovidiu Marian a spus cu dezinvoltura ca legea a trecut de Camera Deputatilor dintr-o eroare. Eroare sau prostie?
Un haz cu totul deosebit a avut liderul grupului mixt, Serban Mihailescu. (Vi-l aduceti aminte? I se spunea Miky Spaga, cand era la PSD. Acum, trecut in barca puterii, e curat ca lacrima!). El, om de stanga inca de pe vremea PCR, a sustinut ca senatorii independenti nu pot fi de acord cu o lege care ar reduce pretul alimentelor... De ce n-a gasit generalul Oprea, fostul sef al mafiei personale a lui Adrian Nastase, pe altcineva decat pe Miky Sp. sa vorbeasa, nu e greu de inteles: toti ai lui sunt la fel!
Pe partea cealalta, senatorul PSD Adrian Tutuianu se face ca nu intelege gravitatea problemei sesizate de presedintele tarii. Cu o demagogie fara perdea, el si partidul sau resping cererea de reexaminare.
Da, e adevarat, Romania are cea mai mare cota a TVA-ului din Europa, dupa Danemarca; da, e adevarat, saracia la noi este dubla fata de restul tarilor europene. Dar bugetul de stat nu poate suporta azi o amputare de cateva miliarde de euro! Nu trebuie sa fii indragostit de Emil Boc ca sa intelegi ca nu putem face o lege in bataie de joc la adresa stabilitatii economice a tarii.
Prea multi parlamentari romani, de la putere ori din opozitie, ar trebui sa se duca in circumscriptiile lor si sa ceara iertare electoratului, ca beti au fost si n-au stiut ce voteaza...