Preturile mondiale la alimente sunt cu 36% mai mari decat acum un an si raman volatile, se arata in Indexul preturilor la alimente, elaborat de Banca Mondiala si dat publicitatii la Washington.
O crestere cu inca 10% a preturilor mondiale la alimente ar determina inca 10 milioane de oameni sa cada sub pragul saraciei extreme, de 1,25 dolari pe zi, iar o crestere cu 30% ar saraci alte 34 de milioane de oameni, care s-ar adauga celor 44 de milioane de persoane care au fost aruncate sub pragul saraciei de cresterile de preturi din luna iunie a anului trecut, se arata in comunicatul Bancii Mondiale.
Se estimeaza ca in prezent exista 1,2 miliarde de oameni care traiesc cu mai putin de 1,25 dolari pe zi.
Conform indexului preturilor la alimente editat de Banca Mondiala, preturile la porumb au crescut cu 74% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cele la grau cu 69%, soia este cu 36% mai scumpa, iar zaharul cu 21%. Doar preturile la orez au ramas stabile.
Conform Bancii Mondiale, cresterile de preturi la alimente au fost generate de evenimentele meteorologice extreme in tarile mari exportatoare de cereale, de restrictiile la export, de cresterea productiei de biocombustibili.