Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
ANIF se reorganizeaza, dar la Ministerul Mediului

Un proiect de ordonanta de urgenta privind reorganizarea si transferul ANIF catre Ministerul Mediului a fost depusa la Guvern si urmeaza sa fie discutata, a declarat, secretarul de stat, Barna Tanczos.
ANIF are la ora actuala peste 5.000 de angajati si ar trebui inceputa o reorganizare serioasa pentru ca este un mastodont cu o structura invechita, a adaugat Barna.
In ceea ce priveste Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare, Barna e de parere ca ar trebui sa intre in administrare judiciara, respectiv sub incidenta Legii falimentului. Acum, SNIF se afla in administrare speciala.
Intrarea in administrare judiciara i-ar permite sa nu mai curga penalitati si dobanzi la datorii. In acest sistem de administrare ar putea fi identificate bunuri si active ce ar putea sa functioneze de sine statator si ar putea fi valorificate ulterior.

Potrivit lui Valeriu Tabara, Legea 138 din 2004 privind imbunatatirile funciare a destabilizat acest sector, iar din 2010 nu a mai putut fi subventionat din bugetul national, conform reglementarilor europene. Tabara spune ca s-au facut demersuri la UE pentru a sprijini sistemul de irigatii.
Tabara mai spune ca a discutat si cu ministrul francez al Agriculturii corelarea pe partea de masuri de stimulare a irigatiilor, in viitoarea PAC, astfel incat acestea sa fie mentinute in pilonul II din PNDR dupa 2014.

?Acum trebuie sa facem inventarierea sistemelor de irigatii, pentru ca am gasit 1,5 milioane hectare care nu mai sunt in uz de peste 5 ani. Trebuie sa ne corelam cu ceea ce avem in realitate si cu ceea ce se poate pune in functiune. Numai asa vom putea stimula sectorul dupa 2014.
Valeriu Tabara considera ca, la ora actuala, pot fi puse in functiune sisteme de irigatii pe 1,335 milioane hectare, functionale fiind doar pe 740.000 de ha. Contractele de irigatii incheiate cu fermierii in 2011 se ridica doar la 340.000 de hectare.

Restructurarea ANIF a fost programata pentru 2011 si prevedea o reducere masiva de personal (de la 5.100 la circa 2.500 de angajati n.r.), in conditiile in care o parte dintre activitati urmau sa fie transferate catre alte institutii, iar cea privind irigatiile era la un nivel extrem de redus. La finele lui 2010 se lucra la clarificarea situatiei partajarii patrimoniului intre SNIF si ANIF.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!