Andrei OSTROVEANU
Sunt 8 ani de cand marii dealeri de masini agricole au facut o fronda impotriva Indagra si si-au organizat propria lor expozitie. Treptat, RomAgroTec s-a impus ca evenimentul principal din tara pentru cei interesati de masini agricole.
Anul acesta, expozitia nu a mai fost organizata de asociatia marilor dealeri, APIMAR, dar a ramas tot ?copilul lor de suflet?. Elena Neacsu, de la Carre Promotion, care a preluat organizarea RomAgroTec, era contractant general de mai multi ani, coordonand oamenii si utilajele cu o mana sigura.
Editia din acest an, care s-a inchis pe 30 mai, a fost deasupra celor precedente. Dupa cateva saptamani cu ploi, Dumnezeu a tinut cu organizatorii si le-a dat parte de vreme frumoasa. Cu standuri mai multe si mai largi, aproape toti dealerii de masini agricole din tara au putut fi vazuti aici. Am remarcat cateva absente, ca Mewi din Ortisoara, dealeri Fendt si Valtra; MAP - Masini Agricole Performante, orientati spre Same Deutz Fahr; ori Biso Romania. Concurenta pe piata se simte mai ales in astfel de evenimente. Fiecare dealer a afisat preturi promotionale pentru unele echipamente si pachete complete, compuse din tractor si alte utilaje. Cei mai multi au organizat demonstratii tehnice in spatele standurilor.
Pentru prima data, un brand, Case iH, a fost prezent in doua standuri diferite, fiind vandut oficial de doua companii, Tadis Agro, in al carui portofoliu este de ani de zile si, mai nou, de Agroexpert Capital, cunoscuti ca importatori Challenger. Cele doua companii au plusat fiecare cu un stand de mari dimensiuni, plin cu utilaje Case iH.