Romania trebuie sa plateasca penalitati pe ultimii cinci ani pentru depasirea cotelor de lapte si zahar, a anuntat, intr-o conferinta de presa, tinuta la Targu Mures, deputatul Kelemen Attila.
"Ministerul Valeriu Tabara ne-a inaintat un act (la Camera Deputatilor-n, red.) prin care ne spune doar ca aceste penalizari trebuie platite", a spus deputatul UDMR, care nu a putut preciza la cat se ridica penalitatile, intrucat acestea nu erau precizate in documentul depus de Ministerul Agriculturii.
Kelemen Attila este de parere ca, desi cantitatea negociata este mult mai mica decat productia efectiva de lapte si sfecla de zahar, Guvernul Romaniei nu este pregatit sa renegocieze cotele cu Uniunea Europeana.
"Daca aceste cote nu corespund si noi vrem sa protejam acest sector, trebuie sa le renegociem. Renegocierea se poate face la cererea Guvernului, insa nu se va face pentru ca ni se spune ca Romania nu ar fi pregatita sa redeschida intregului capitolul pe agricultura. Noi suntem pregatiti doar sa platim penalitatile hotarate la Bruxelles?", intreaba retoric deputatul Kelemen Attila.