Am constatat, nu fara oarecare mahnire, ca demisia lui Sitaru din fruntea LAPAR a trecut usor pe la urechile fermierilor, chiar a unora cu o mie sau doua de hectare. Nici venirea lui Octavian Baciu nu i-a entuziasmat, nici pe cei mici, nici pe cei mari. Asta inseamna ca nici macar organizatia profesionala cea mai puternica de la noi nu are radacini suficient de bine infipte in agricultura reala.
S-ar putea ca interesul starnit, la inceputuri, in jurul LAPAR sa se datoreze doar excelentei capacitati de comunicare a fostului presedinte, Adrian Radulescu. El are mereu ce sa le spuna oamenilor, stie problemele, vorbeste cu dezinvoltura; Piticu pare sa cunoasa din interior orice problema, fie ca il priveste pe el ori nu. Este din categoria liderilor de strada, care intra in multime si ies in fruntea ei. Ar fi in stare sa conduca o revolutie. Asa era si Victor Surdu. Mai slefuit la scoala vietii de partid (partid serios, nu de-asta) este Ion Iliescu. Sunt putini oamenii inzestrati cu astfel de calitati. Lideri de vorbe.
Nicolae Sitaru este o fire mai molcoma, mai putin dispus sa faca galagie in jurul lui. A cazut si in mrejele prieteniei pe care i le-a aruncat Valeriu Tabara. Sitaru nu a stiut (sau nu a vrut) sa dezvolte numeric organizatia, sa aduca tineri. Sa propuna fermierilor o temelie de idei si solutii (false ori reale) la problemele lor. Era suficient sa traduca in romana cateva idei spuse de Ciolos in bruxeleza. Sau, din contra, sa formuleze obiectii populiste la politica agricola europeana. Sa sustina, de pilda, re-cuplarea subventiilor la productie, ca in urma cu 50 de ani. Pe de-o parte, pentru ca acum sunt vremuri de criza; de salvgardare. Pe de alta, noi suntem intarziati, in mod real, cu 50 de ani fata de Europa; Politica lor agricola de atunci i-a ajutat pe ei sa se dezvolte. Ne-ar ajuta si pe noi! Ideea asta germineaza repede in mintea si in inima agricultorilor nostri. Nu conteaza daca e corect sau nu ce le spui celor pe care vrei sa-i scoti in strada. Iar LAPAR trebuie sa aiba mereu pe maneca asul protestelor de strada.
Cu numai cateva sute (hai, o mie!) de fermieri in toata tara, nu il sperii pe Boc. LAPAR ar trebui sa aiba, cum spuneau comunistii, o puternica baza de mase. Sa lupte pentru formarea grabnica a cateva sute de mii de fermieri mici si mijlocii. Intr-o ferma cu 20-100 ha si 20-100 Unitati Vita Mare, adica cu 20 ori 100 UDE, o familie castiga mult mai mult decat salariul mediu, la Slobozia ori la Bacau. Acesti oameni isi vor apara statutul social cu vitele si tractoarele lor mai energic decat salariatii lui Tarata, Nicolae ori Porumboiu. Nicusor Serban stie ca n-are oaste, de-aia nu vrea sa fie presedinte al LAPAR.
Laurentiu Baciu pare un entuziast. El mai spera ca Tabara va da 73 de euro/ha. Daca se va duce cu adevarat prin judete, si nu tripleaza numeric organizatia, va avea soarta lui Sitaru. Marcel Cucu va incepe sa-i ceara demisia, de azi!
Exista si o alta varianta: LAPAR sa devina un sindicat al celor mai mari agricultori (a existat un astfel de sindicat pana in '48) si, prin forta lor financiara, sa controleze Ministerul Agriculturii, sa numeasca ministrii si secretarii de stat. Probabil, ar fi suficient un fond de rulment de un milion de euro.
Nimica toata!
