Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin, a facut primele declaratii dupa ce premierul desemnat a depus la Parlament programul de guvernare al viitorului executiv.
"Obiectivul meu principal vizeaza, pe de o parte, punerea in valoare a potentialului agricol al tarii si, pe de alta parte, imbunatatirea vietii celor care traiesc in mediul rural".
Cea mai importanta masura pe care se va concentra viitorul ministru, va fi comasarea terenurilor agricole pentru a face o agricultura performanta. El stie ca exista o dificultate pe care va trebui sa o clarifice cu premierul Ponta: Ce se va intampla cu institutia Cadastrului? Va ramane la Ministerul Dezvoltarii (ca pe vremea Elenei Udrea)? Se va intoarce la Ministerul de Interne? Sau, asa cum a solicitat Constantin, va veni la Agricultura?
Ministrul desemnat a adaugat ca va incepe elaborarea unui program special pentru irigatii. Ar fi vorba despre refacerea infrastructurii de irigatii cu finantare din fonduri europene. Constantin vorbeste si despre accesul fermierilor la apa pentru irigatii si prin cumpararea energiei la cost de producator.
Constantin a precizat ca vrea si comasarea agentiilor care administreaza fonduri europene. "Comasarea agentiilor trebuie sa inceapa, nu o putem realiza in doua luni, dar agentiile care administreaza fonduri UE vor trebui sa vina pentru eficienta intr-o singura agentie", a explicat el.
In sectorul de legume-fructe, programul Guvernului Ponta vorbeste despre infiintarea de centre de colectare cu surse de finantare din PNDR si prin parteneriate publice-private.
O alta coordonata se refera la sprijinirea producatorilor din sectorul zootehnic prin plati pentru bunastarea animalelor si prin armonizarea directivelor APIA cu cele ale ANSVSA in privinta crotalierii si identificarii.