Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Cele 10 masuri ale lui Daniel Constantin pentru combaterea secetei si stimularea agriculturii

Ministrul Daniel Constantin a anuntat ca, in cadrul MADR, au fost gandite 5 masuri pentru combaterea secetei si tot pe atatea pentru stimularea agriculturii. Masurile au fost discutate si cu reprezentantii fermierilor.

Masuri pentru combaterea secetei

1. Acordarea unui ajutor de minimis persoanelor fizice, conform cererii SAPS.
"Acest ajutor se acorda atat fermierilor care sunt inregistrati la APIA, dar si celor care au suprafete mai mici de un hectar. Numarul estimat de beneficiari este de 558.000 de fermieri. Suprafata este de 2 mil. ha. Suma maxima a ajutorului este de 7.500 euro pe exploatatie. Bugetul alocat va fi de 40 milioane de euro."
2. Cresterea platilor nationale complementare pentru 2012.
"Peste un milion de fermieri au facut cereri in primavara acestui an pentru a primi sprijinul pe suprafata. Suprafata totala se apropie de 9 mil. ha. Sprijinul, in anul 2011, a fost de 132 euro la hectar. Fermierii au solicitat, pentru a combate efectele secetei, un sprijin mai mare de la bugetul de stat, in campania 2012 ? 2013. Astfel, anul viitor, acest sprijin va putea sa atinga plafonul maxim permis de Comisia Europeana, de 170 ? 180 de euro/ha. 120 de euro de la UE, restul de la stat. Fondurile care se estimeaza a fi platite sunt de 1,4 mld. euro.
De asemenea, din acest an, APIA elibereaza o adeverinta pe baza careia fermierii pot sa ia un credit de 95 de euro/ ha de la o banca. Este un credit punte ce va fi stins odata ce platile vor fi facute de la Comisia Europeana si de la bugetul de stat. Adica incepand cu 16 octombrie, cand se face plata in avans a 50% din SAPS. Pe 1 decembrie, fermierii vor primi restul banilor".
3. Furnizarea energiei pentru apa de irigatii la un pret cu 20% mai mic.
"La inceputul lunii iulie am semnat un ordin prin care fermierii platesc numai 200 de lei in loc de 250 lei pe mia de metri cubi de apa. Drept urmare, in numai o saptamana suprafata irigata a crescut cu 22.000 ha."
4. Plata apei pentru irigat direct la sursa.
"Urmeaza sa fie semnat un ordin prin care ANIF va factura organizatiilor de udatori costul de apa fara pierderile de pe canalele de distributie, pe care pana acum le plateau tot fermierii. Asta inseamna costuri cu 10-15% mai mici.
5. Suplimentarea fondurilor Masurii 125, pentru infrastructura de irigatii.
"Ultima sesiune a acestei masuri incepe in septembrie. Bugetul de 25 mil. euro va fi suplimentat cu o suma care va fi stabilita ulterior, in functie de proiectele care se vor depune. Estimam ca vor fi 60 de proiecte. Deci bugetul s-ar putea suplimenta cu 25- 30 mil. euro."

Masuri pentru stimularea agriculturii

6. Cresterea plafonului national de sustinere a bovinelor.
"Crescatorii de animale sunt afectati si ei de seceta, din cauza scumpirii cerealelor. De aceea, plafoanele care se acorda in cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului de bovine si ovine vor creste. In anul 2011, sprijinul care putea fi alocat la nivel maxim era de 219 mil. euro pentru sectorul de bovine, iar pentru sectorul de ovine de 78 mil. euro. Incercam ca sprijinul sa fie cat mai aproape de aceste valori."
7. Stimularea mentinerii activitatii de crestere a bovinelor de carne si a bivolitelor in zonele defavorizate.
"Pana acum, doar crescatorii de vaci de lapte beneficiau de sprijin pentru zonele defavorizate. Vrem sa primeasca sprijin si crescatorii de vaci de carne si bivolite. Guvernul a aprobat deja o HG in acest sens."
8. Suplimentarea fondurilor pentru Masura 121 pentru crearea fermelor de rase de reproductie.
"Masura 121 nu mai avea prevazuta nicio sesiune de depuneri de proiecte. In urma realocarilor care se vor face prin modificarea PNDR, intentionam sa realocam fonduri pentru ca rasele de reproductie sa fie favorizate."
9. Subventionarea dobanzii la creditele destinate beneficiarilor PNDR.
"O suma de aproape 130 mil. euro va fi pusa la dispozitia bancilor, pentru ca acestea sa acorde credite cu dobanzi subventionate. Bancile vor fi alese in urma unei licitatii. Cuantumul subventiei va consta in diferenta dintre dobanda de referinta stabilita de catre Comisia Europeana pentru Romania, care la data de 1 iunie 2012 a fost de 5,58%, si dobanda perceputa de catre banca comerciala finantatoare. De exemplu, pentru un credit in valoare de 100.000 lei la care banca aplica o dobanda de 12%, (12.000 lei/an), beneficiarul va plati o dobanda de doar 5,58% (5.580 lei/an). Iar MADR va plati din fonduri europene diferenta de 6.420 lei pe an, pentru toata perioada de finantare. Vom demra procedurile imediat ce vom primi in scris acordul Comisiei Europene. Ajutorul pe care il primeste beneficiarul nu se modifica pentru ca aceasta subventionare a dobanzii se incadreaza in plafonul nerambursabil de care beneficiaza fermierul respectiv."
10. Combaterea evaziunii fiscale (in sectoarele legume-fructe si vin).
"Inspectorii fitosanitari ai Directiei de Inspectii au controlat, in ultima perioada, 90 de depozite si 5.880 de agenti economici, persoane fizice si juridice. S-au aplicat 572 de amenzi in valoare totala de 725.000 lei. Au fost confiscate 22.784 kg de produse. Controlul va continua si in perioada urmatoare."


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!