Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Crescatorii de animale ar trebui sa produca singuri furajele

Pentru ca zootehnia sa fie profitabila, fermierii ar trebui sa isi asigure furajele din propriile culturi. Unii asta si fac. Au in propria ferma nu numai suculente si fibroase, ci si cerealele care intra in furajului combinat. Ma refer la triticale sau orz pentru concentrate. Dar, sunt si fermieri care nu au furaje din productie proprie. Prefera sa cumpere. Nu mi se pare normal. Odata ce pornesti la drum cu o ferma de animale, trebuie sa ai si furajul necesar pentru hrana lor. Altfel, risti sa fii strans in cleste de piata, de cresterile de preturi.

Un exemplu este chiar anul acesta. Preturile la furaje au ajuns foarte sus, iar crescatorii n-au rezistat sa cumpere hrana pentru tot efectivul.
In ce priveste necesarul de teren, parerile sunt impartite. Teoria spune ca este nevoie de un hectar de baza furajera pe cap de vaca. Asta in conditiile in care fermierul are toate utilajele care sa-i asigure o productie buna si costuri reduse la hectar. Sunt insa mai multi factori care determina suprafata necesara pe cap de animal. Seceta si arsita sunt factori importanti. Consider ca, in contextul schimbarilor climatice, sunt necesare chiar si 2 hectare pe cap de animal. Mai ales in Ardeal, in zona colinara, cu o productivitate mai slaba.

De ce crescatorii nu isi asigura integral furajele din productie proprie? Unii ar putea sa se scuze ca, petrecand atat de mult timp in ferma de animale, nu le-ar ajunge timpul sa se ocupe de cultura vegetala. Pentru ca zootehnia nu tine cont de weekenduri sau de sarbatori. Dar, atunci cand cresti animale, trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pana la capat. E drept ca, daca fermierii ar fi capitalizati, ar avea utilaje si echipamente performante, atunci timpul alocat campului ar scadea. Eu, de exemplu, incerc sa-mi termin treaba mai intai in ferma de vaci, sa fac curatenie in adaposturi si sa furajez. Abia dupa aceea ies in camp. Trebuie prioritizate activitatile din timpul zilei, ca sa poti face fata intregului efort.

Pentru ca fermele sa devina mixte, adica sa aiba si zootehnie si culturi de camp, ar trebui luate unele masuri. Statul sa reduca foarte mult taxele si impozitele in zona agricola. Sa asigure credite accesibile. Fermierii sa fie ajutati sa se doteze, sa faca investitii. Am fost in Germania si am vazut de ce dotare dispun fermierii nemti. La o ferma cu 70 de vaci, ca a mea, si cu 70 de hectare, aveau doua tractoare noi. Aveau toate masinile si utilajele cu care sa efectueze lucrari de calitate si rapid. Noi nu ne permitem asemenea echipamente si nu avem nici facilitati pentru a face investitii. Noi ne punem mai degraba problema supravieturii. Tocmai de aceea, efectivul de vaci a scazut foarte mult. S-a redus, peste iarna, cu 30%, cel putin in zona Ardealului. Fermierii nu au avut suficiente furaje. Nu toti si-au permis sa cumpere hrana pentru intreg efectivul de animale. Asa ca, pe unele le-au sacrificat. In prezent, cred ca mai avem cel mult 1,2 milioane de capete de bovine. Asta in timp ce in statistici scrie ca am avea 1,6 milioane de capete...

Mircea CIUREA, fermier jud. Cluj


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."