Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Nu orice fermier ar putea sa devina presedinte, dar nici presedintele n-ar putea sa devina fermier

De cand l-a luat consilier pe Adrian Radulescu, presedintele se pricepe si la agricultura.

"Daca o banca mi-ar da bani sa cumpar teren (ce banca nu i-ar da lui Traian Basescu?!) mi-ar placea, dupa ce termin, sa am o ferma de vreo 250 ha, din care 50 de livada". Iata o imagine bucolica, cu un Traian Basescu batran, care cultiva pasnic mere si pere. In fapt, intreaga sceneta este una falsa, propagandistica, pregatita special pentru TV. Presedintele n-are sange pentru o afacere dusa in carca pe termen lung. In realitatea economica, fermierii nu sunt si nu pot fi niste politicieni iesiti la pensie. Presedintele promoveaza modelul investitorilor, care ara si seamana pamantul din birou. Or, fermierul - un barbat/ femeie barbata/ - se scoala in fiecare zi la rasaritul soarelui, lucreaza pamantul lui, cu tractorul lui, hraneste vacile lui, cu furaje produse de el. Eventual, cu familia sa.

Basescu mizeaza pe faptul ca privitorul la TV, electoratul, este o coafeza sentimentala, care nu stie si nici nu vrea sa stie ca intr-un hectar de livada sunt pana la 3.000 pomi care se taie cu foarfeca, pom cu pom, si se stopesc de cel putin 12 ori pe vara; ca se culege mar cu mar; cireasa cu cireasa. Privitorul la TV ramane cu ideea ca presedintele este un om activ, priceput, cu initiativa care ar sti sa rezolve problemele tarii daca nu l-ar impiedica ceilalti. In fapt, presedintele se comporta ca un animal politic pur-sange. El vrea sa domine.

Oameni politici sunt (sau ar trebui sa fie) si primul ministru si ministrul agriculturii. Ei nu vin la guvernare cu strategia agricola gata scrisa, sa o puna in practica a doua zi. Ei asteapta mai intai sa ia puterea si abia dupa aceea sa intocmeasca master-planuri. In strategia agricola a PSD recitata la Alexandria de catre Daniel Constantin nu se vorbea deloc despre ferma de familie si nici despre instalarea tinerilor. Ba, nici macar despre intocmirea cadastrului agricol. Si premierul, si ministrul abia acum au aflat adevaratele probleme ale agriculturii. Si, le vor uita cand vor trece in opozitie, ca Gheorghe Flutur ori Ilie Sarbu.

Nu trebuie sa ne punem mari sperante nici in Strategia agricola facuta la Cotroceni. Orice s-ar zice, va fi tot o lucrare politica menita sa ia ochii electoratului de la TV. Steriu si Radulescu stiu ca, nici prin minune nu vor deveni ministrii in urmatorii 4 ani. Dar se antreneaza pe margine, cu seriozitate, in partide aflate in moarte clinica.
Vremea lor va veni, totusi...

G. Ostroveanu


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!