Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Vom avea un prim-ministru care sa stie ceva mai mult despre agricultura?

Acum 4 ani, la Alexandria, Daniel Constantin a citit o strategie agricola PSD-PC. Erau în sala si Antonescu, Motreanu etc, prefatand alianta social-liberala. Viitorul ministru a citit textul cu ton egal, parca era scris fara punctuatie. Mai era si excesiv de lung, iar sala, în cateva randuri, a aplaudat a întrerupere. Dar, Constantin citea, citea, ca un functionar de cancelarie. Desi se stia ca va fi ministrul Agriculturii, putini vedeau atunci în presedintele PC un viitor om politic de anvergura.
Doar Dan Voiculescu i-a intuit valoarea cand l-a împins sef de partid.

Intr-un recent interviu dat la Agerpres, vicepremierul (cum îi place sa i se spuna) paraseste ogorul profesional si discuta politica, cu ceva mai multe cuvinte la el. Eu urmaresc declaratiile ministrului Agriculturii din interes profesional si este prima oara cand vad un Daniel Constantin dezinvolt, vorbind liber, fara senzatia ca recita un text învatat pe dinafara, ca pe o poezie. A vorbit, de exemplu, despre inflatia de candidati la presedintie care provoaca o devalorizare si nevoia de "denominare" prin taierea zerourilor, cum a facut guvernatorul Isarescu cand a adus în piata leul nou.
Asa s-ar vedea, în spatele candidatilor de dreapta, doar modelul Traian Basescu.
Nu stiu daca are sau nu dreptate. Eu vad însa efortul lui oratoric de a convinge.

Nu numai "prezenta scenica" si lejeritatea expresiei a revelat un om politic real, ci si faptul ca a adus în discutie idei noi, ne-mestecate înainte, de Ponta ori de altii. De exemplu, îsi anunta intentia de a construi o noua alianta conservator-liberala.
In felul acesta, presedintele PC se aseaza pe o pozitie de centru-dreapta care sa-l scoata, macar partial, de sub umbrela social-democrata. Nu înseamna deloc o distantare fata de Ponta. Dar fata de UNPR-ul lui Oprea, da. El îsi nuanteaza astfel dreptul de a fi vice-prim, si poate chiar prim. In viitorul proiect conservator-liberal, langa un Moliceanu stingher politic, Constantin va fi mai puternic decat în alianta cu Crin, care avea un partid. Mai devreme sau mai tarziu, Conservatorii vor putea fi chiar... Populari.
La urma urmei sunt crestini, democrati, apara valorile traditionale, familia, morala, averea, patria. Poate si regele!

O atitudine demna are Daniel Constantin si cand asuma respectul pentru presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, aflat la ananghie. Asta îl distanteaza de Ponta, care se spala pe maini: "cine a gresit, sa plateasca!".

Vom avea oare un prim-ministru care sa stie ceva mai mult despre agricultura?

G. Ostroveanu


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!