Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
De ce sunt prosti agricultorii romani si nu se asociaza?

Mai ales orasenii, vorbesc azi despre asocierea agricultorilor. Iar ei, agricultorii - nu vor sa se asocieze! De ce? Manastire-ntr-un-picior! Seamana cu povestea lui Bula care a ajutat o batranica sa treaca strada. Dar ea n-a vrut.

Acesta problema adanca, a reticentei agricultorilor romani in fata asocierii, a fost studiata si de Centrul Roman de Politici Europene. Care a facut public un "raport". Potrivit acestui raport, Masura 142 a fost consacrata special pentru crearea "grupurilor de producatori". Fondurile destinate acestei masuri au fost cheltuite in proportie de numai 1,2%!

Desi autoritatile au vorbit despre crearea a 1.000 de "grupuri", in prezent functioneaza 40 si sunt in curs de recunoastere alte 100.
Si Masura 141 a incurajat, indirect, asocierea, prin acordarea de puncte in plus celor care dovedesc si apartenenta la un grup.
Masura 142 nu presupune o procedura de selectie. Totusi, doritorii sunt putini.

De ce nu au avut efect politicile de incurajare a asocierii? Raportul constata distanta dintre realitatea romaneasca si designul politicii Ministerului (inspirat din Vest). Si, mai ales, rezistenta romanilor la fiscalizare.

Mai exista si toleranta autoritatilor la evaziunea fiscala; incurajarea economiei subterane (prin certificatele de producatori emise de primari catre clientii politici etc).
Asadar, statul roman este cel care nu doreste asocierea agricultorilor!


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."