Depozitul Borealis de la Periam, jud. Timis, are acum o capacitate de aproape 24.000 de tone. Investitia totala este de 2,5 milioane de euro. Spatiul detinut, de 7 hectare, permite înca o dublare a capacitatii. Sa observam ca Borealis L.A.T este într-un amplu proces de extindere a spatiilor detinute si de înfiintare a altora noi.
Borealis L.A.T detine în Romania sase depozite proprii, cu o capacitate totala de 100.000 de tone. Unitatea de la Periam este considerata acum cea mai moderna din tara si poate chiar din întreaga retea Borealis L.A.T. Unul din avantaje este faptul ca acolo era teren agricol. "Am putut sa concepem de la zero totul sa optimizam utilizarea suprafetei. Am putut folosi toata experi-enta pe care am acumulat-o în constructia si modernizarea depozitelor din Romania. Am aplicat nu numai cerintele actuale din legislatia romaneasca, dar si cele ale grupului", explica Daniel Florea, manager de vanzari al Borealis L.A.T.
Compania are spatiile proprii la Hanul Conachi (jud. Galati), Giurgiu, Craiova, Simian (Mehedinti), Deveselu (Olt) si Periam (Timis). Un loc important în aprovizionare îl constituie si Orsova, unde firma are una din instalatiile de însacuire, într-un depozit închiriat.
Dezvoltarea retelei de depozitare s-a facut de-a lungul Dunarii, deoarece transportul pe apa este foarte eficient. Costul transportului cu camionul pe o distanta de 200 de km este acelasi cu al celui pe apa pe 1.400 de km. Altfel spus, distanta pe apa din Linz pana în Giurgiu este egala cu Giurgiu-Buzau, pe uscat.
Compania va continua sa-si extinda capacitatea de depozitare atat acolo unde este deja prezenta, cat si prin deschiderea în alte zone agricole importante. Scopul retelei de depozite este ca fiecare sa asigure o livrare pe o raza de cel mult 300 de kilometri, dar ca exceptie se pot aduce îngrasaminte la Periam si de la Giurgiu.
Nitrocalcarul, cel mai cautat produs
"In Romania observam o crestere puternica a cererii de nitrocalcar, un produs prietenos cu mediul. Vindem peste o suta de mii de tone", spune Daniel Florea, director de vanzari al Borealis L.A.T. Este cel mai vandut produs, iar ponderea sa se apropie de jumatate. Cerere mare exista si pentru azotat de amoniu, 20:20, 15:15:15 si uree. "Avem multe alte produse, dar sunt secundare", completeaza managerul. Pentru primavara, foarte cerut în zona este 20:8:8.
"In partea de vest a Europei a scazut consumul de NPK. In est nu a scazut. In Romania avem cresteri, dar suntem înca mult sub nivelul occidental", considera Ernst Buchner, director general Borealis L.A.T. In privinta preturilor, managerul crede ca au atins nivelul minim. "Observam o crestere usoara. Partea buna pentru fermieri este ca din nou îngrasamintele pot fi cumparate la un pret accesibil. La azot cantitatile vandute nu au scazut", mai spune acesta.
Adrian MIHAI
Mai multe puteti citi in revista
Profitul agricol nr 36 din 28 septembrie 2016