Ministerul francez al Agriculturii a anuntat ca a ajuns la un punct de vedere comun cu Germania cu privire la mentinerea bugetului alocat pentru agricultura europeana, buget care risca sa fie redus cu ocazia reformei Politicii Agricole Comune.
Ministrul francez, Stephane Le Foll, a fost la Berlin pentru o intalnire cu omologul sau german, Isle Aigner. Potrivit unui comunicat de presa, "cei doi oficiali sustin propunerea Comisiei de mentinere a bugetului agricol pentru perioada 2014-2020 la nivelul nominal din anul 2013", respectiv 370 miliarde de euro.
Aigner si Le Foll au convenit si asupra drepturilor de plantare a vitei-de-vie si de prelungire a sistemului de cote pentru productia de zahar pana in 2020.
Le Foll a anuntat inca de la numirea sa in functie, in luna mai, ca va face din mentinerea bugetului PAC una din prioritatile sale. Oficialii de la Paris se tem ca orice reducere a bugetului european ar avea repercusiuni asupra agriculturii franceze.
La Bruxelles, reforma PAC propusa de Dacian Ciolos opune tarile din nord cu cele din sud. In general, primele sunt contributoare nete la bugetul UE si partizane ale unei reduceri drastice a bugetului UE pentru 2014-2020. De cealalta parte, se afla statele cu mari suprafete agricole, care pledeaza pentru o crestere a bugetului comunitar.