Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Este posibil un acord privind bugetul UE in februarie?

Guvernul german face presiuni ca liderii europeni sa ajunga la un acord privind bugetul multianual al UE in cadrul urmatorului summit, programat pentru 7-8 februarie.

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy (foto), nu a pus inca acest subiect pe ordinea de zi a reuniunii. Un motiv pentru aceasta ezitare poate fi faptul ca, in luna februarie, vor avea loc alegeri anticipate in Italia, iar soarta premierului demisionar Mario Monti este inca neclara.

Van Rompuy a declarat, miercurea trecuta, ca este "optimist" cu privire la posibilitatea de se a ajunge la un acord privind bugetul UE 2014-2020 in primavara aceasta, dar nu a lasat sa se inteleaga ca acordul sa se intample chiar in februarie.

"Summit-ul extraordinar din noiembrie nu s-a incheiat cu un esec. Chiar daca liderii europeni nu au reusit sa ajunga la un acord, au existat suficiente puncte de convergenta pentru a spune ca un acord este posibil. Lucram din greu pentru a ajunge la un acord", a adaugat el, potrivit EUObserver.

In aceeasi zi, cancelarul german Angela Merkel a declarat, dupa intalnirea cu omologul sau maltez, ca au discutat despre problema bugetului UE, iar dorinta unanima este "sa se clarifice cat mai repede situatia".

"Avem nevoie de un buget pe sapte ani, nu trebuie sa ne intoarcem la bugetele anuale", a spus cancelarul.

La randul sau, prim-ministrul maltez, Lawrence Gonzi, a declarat ca "liderii europeni se vor intalni in luna februarie pentru a discuta pe aceasta tema".

Diplomatii europeni asteapta, si ei, cu sufletul la gura agenda finala a summitului din 7-8 noiembrie, agenda care va fi anuntata in aceasta saptamana. In cazul in care acest termen este considerat a fi prea din scurt pentru a se ajunge la un acord, Van Rompuy poate apela la organizarea unui summit extraordinar la finalul lunii februarie sau poate astepta urmatoarea reuniune, din perioada 14-15 martie.

Decizia privind bugetul UE ar trebui sa fie luata cat mai repede, deoarece mai mult de 700 de acte legislative trebuie sa treaca prin Parlamentul European inainte ca noul cadru bugetar sa intre in vigoare, adica inainte de 1 ianuarie 2014.

Daca nu se ajunge la acord in timp util, bugetul va fi decis abia anul urmator. In cazul acesta, statele mai sarace ale UE vor fi cei mai mari perdanti, pentru ca cea mai mare parte a banilor lor depinde de planificarea bugetara pe sapte ani. In prezent, negocierile se bazeaza pe cele mai recente propuneri ale presedintelui Consiliului European, facute pe 22 noiembrie 2012: bugetul general sa fie de 973 miliarde de euro sau 1,01% din PIB-ul UE, cu o redistribuire importanta a fondurilor catre coeziune si agricultura.

Alina BARDAS
alina.bardas@agrinet.ro

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!