Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Parlamentul a amanat discutiile despre buget

Negocierile privind bugetul UE pentru urmatorii 7 ani, programate sa inceapa pe 25 aprilie, s-au amanat, deoarece negociatorii Parlamentului European au anulat intalnirea, informeaza EU Observer.com. Presedintia irlandeza s-a declarat dezamagita de aceasta decizie.

Herman Van Rompuy, Jose Manuel Barroso si Martin Schulz se vor intalni, pe 6 mai, pentru a discuta mai multe variante de deblocare a bugetului.
O formula de buget (alta decat cea propusa de Comisia Europeana) a fost adoptata de sefii de stat si de guvern la summit-ul din februarie, dar acest buget nu poate deveni operational pana cand Parlamentul European nu isi da acordul.
Cea mai recenta varianta a planului financiar al UE pentru 2014-2020 propune un buget de 60 miliarde euro pentru sectorul agricol, peste 40% din intregul buget al UE. Unele voci spun ca procentul este mult prea mare pentru un sector care are mai putin de 5% din forta de munca a UE. Pe de alta parte, injectarile de bani de la Bruxelles s-au redus, de la an la an. Un buget mai mic al UE inseamna un buget mai mic pentru fermieri. Din acest motiv, UE a ajuns sa fie divizata: tarile nordice vor sa reduca sumele cheltuite in agricultura in timp ce tarile din sud (si noii veniti, din Est) doresc tot atatia bani ca pana acum.

Ramane o certitudine: banii vor fi pusi la dispozitia fermierilor numai in cazul in care vor indeplini anumite conditii de mediu. Consecinta: mai multe reguli, mai multa birocratie. "In Germania, agricultorii si-ar dori mai degraba mai putini bani decat mai multa birocratie. ºarile sunt prea diferite ca sa fie puse toate intr-o singura categorie. Avem mari diferente intre platile pentru statele membre. De exemplu, un fermier din Letonia ia 78 de euro, iar unul grec primeste 575 de euro. Acest lucru nu este acceptabil la 20 de ani dupa ce granitele au fost deschise", este de parere Albert Dess, europarlamentar german.

Alina BARDAS


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!