Presedintele francez Nicolas Sarkozy a promis ca se va opune oricarei scaderi a bugetului Politicii Agricole Comune pentru reforma din 2013. El a cerut o reorientare mai justa a fondurilor in favoarea sectoarelor mai fragile, cum ar fi cresterea animalelor sau productia de lapte.
Presedintele francez a vizitat timp de trei sferturi de ora o ferma din regiunea Bas-Rhin, la Mittelhausen, la 23 de kilometri nord-vest de Strasbourg. Cu acest prilej, Sarkozy si-a luat angajamentul sa faca agricultura franceza mai competitiva, pentru a face fata concurentei din tari precum Germania. In virtutea sprijinului politic primit de la verzi, el nu a uitat sa aminteasca opinia ca o agricultura ecologica, sustinuta la nivel european, trebuie sa duca la o mai buna organizare a producatorilor, dar in acelasi timp sa devina mai justa, asa cum s-a intamplat in ultimii ani cu agricultura din zona montana, care a primit subventii in detrimentul culturilor cerealiere, ceea ce a generat nemultumire in Franta.
Referindu-se la cresterea pretului la cereale, Sarkozy a vorbit despre stabilirea unor relatii contractuale intre crescatori, producatori si furnizorii de furaje. El spune ca un asemenea acord ar trebui sa se incheie inainte de sfarsitul primului semestru.
"In 2011, voi urmari sa revalorizam veniturile agricultorilor nostri si pentru a face in asa fel incat ei sa poata trai de pe urma a ceea ce vand. Asta implica sporirea competitivitatii filierelor agro-alimentare printr-o organizare la nivel national", a explicat Sarkozy.
El a reafirmat ca bugetul PAC trebuie sa fie pastrat la nivelul celui din 2013. Ne opunem unei renationalizari a PAC. Vreau ca PAC sa sustina productia alimentara, a mai declarat presedintele francez. El i-a cerut ministrului Agriculturii sa-i convoace in prima jumatate a acestui an pe omologii lui din G20 pentru a discuta despre transparenta pietelor agricole.