Acum doua saptamani, revista frantuzeasca La France Agricole publica un amplu interviu cu presedintele tarii. Pentru cititorul roman, nu toate problemele ridicate de François Hollande sunt de un real interes. Dar tot sunt cateva care merita evidentiate, macar prin prisma faptului ca este presedintele celei mai mari agriculturi din Europa. Iar, ultima oara la Bruxelles, reprezentantii Romaniei au votat dupa cum au dictat interesele franceze si nu cele ale fermierilor de acasa.
1. Opozitie ferma la OMG
François Hollande a zis, cu subiect si predicat, ca se opune autorizarii cultivarii soiurilor de porumb modificat genetic TC1507 si Monsanto 810. Si ca UE trebuie sa gaseasca formula juridica care sa asigure tarile membre care nu doresc culturi de OMG-uri pe teritoriul lor, ca decizia lor va fi respectata. Hollande nu se opune deschiderii negocierilor cu Statele Unite în vederea încheierii unui Tratat comercial de liber schimb, dar subliniaza ca Franta a impus anumite conditii, referitoare la respectarea securitatii alimentare. "Ma tem ca OMG-urile sa nu revina în Europa pe fereastra americana, dupa ce au fost date afara pe usa europeana."
2. Politica Agricola Comuna
Franta s-a opus propunerii Bruxellesului de reducere a bugetului agriculturii, reusind sa pastreze în exercitiul financiar 2014-2020 subventiile europene la nivelul de pana acum, întarindu-si pozitia pe piata europeana.
Presedintele Hollande aminteste ca Parisul a obtinut totodata si o crestere cu 10% a fondurilor destinate dezvoltarii rurale. In viitor, subventiile vor fi acordate cu prioritate dezvoltarii sectorului animalier si sustinerii exploatatiilor agricole din zonele defavorizate. Hollande sustine ca noua politica de distribuire a subventiilor nu va afecta sectorul cerealier, ci are în vedere o alocare echitabila de fonduri diverselor sectoare agricole.
3. Instalarea tinerilor agricultori
Intrebat despre directia în care merge agricultura franceza, Hollande aminteste de proiectul Legii pentru viitorul agriculturii, ce face parte dintr-un pachet legislativ de reforme agricole propus de guvern la sfarsitul anului trecut. Aminteste de atragerea tinerilor si diversificarea activitatii fermierilor, în special în sectorul producerii de biomasa si al valorificarii energetice a deseurilor agricole.
Reforma agricola va privi si pensiile agricultorilor, care vor ajunge la 75% din salariul minim pe economie, acum situat la 1.445 euro.
4. Balet verbal cand e vorba de fermele mari
Un proiect de construire a unui complex agro-industrial de 1.000 de vaci a iscat proteste intense ale fermierilor francezi.
François Hollande s-a abtinut sa se pronunte în favoarea uneia dintre parti. Desi considera ca Franta are nevoie de structuri economice importante ca acel complex agro-industrial, admite si ca o ferma de asemenea dimensiuni va crea probleme de mediu vecinilor.
5. Statutul animalelor
In ultima luna, în Franta sunt dezbateri politice în jurul nevoii de a reglementa statutul animalelor. Hollande este transant aici. Franta nu are nevoie de reglementari în plus fata de cele actuale.
"Fermierii îsi iubesc animalele iar un crescator care si-ar maltrata septelul si-ar distruge patrimoniul."
6. Iesirea Frantei din zona euro
Tema se contureaza deja ca una de campanie pentru alegerile europene. François Hollande transeaza problema: revenirea la vechea moneda ar reprezenta "o sinucidere pentru agricultura. Nu cred ca fermierii francezi vor face o alegere contrara intereselor lor. Ei stiu foarte bine ca viitorul lor consta în stabilitatea cursului si a mentinerii euro".
7. Exporturile în China
Se prefigureaza o dezvoltare a schimburilor agricole cu China, cu conditia ca Parisul sa fie capabil sa înlature actualele bariere din calea comertului cu aceasta tara dar si cu conditia ca fermierii francezi sa vina în întampinarea cerintelor acestei piete cu potential imens. Subliniaza ca urmareste cu mare atentie procedurile companiilor chineze referitoare la importul de vinuri din Franta. (In anii trecuti, mai multe podgorii renumite au intrat în coproprietatea unor oameni de afaceri chinezi, chestiune care irita Parisul.)
8. Negocieri cu Comisia Europeana
Hollande spune ca Parisul duce în acest moment negocieri cu Comisia Europeana pentru a evita o condamnare la Curtea de Justitie europeana pentru neaplicarea directivei referitoare la utilizarea nitratilor în agricultura. Hollande spune ca nu va accepta ca agricultorilor francezi sa li se impuna mai multe constrangeri.
Rodica PRICOP