Tratatul de liber schimb pe care SUA si Europa vor sa-l încheie scoate la iveala modurile divergente în care se face agricultura de o parte si de alta a Atlanticului. Poate ca si PAC ar trebui ajustat. Christian Pèes, presedintele grupului Euralis si presedinte al Cogeca, asociatia cooperativelor agricole europene, si parte a Copa Cogeca, a vorbit despre toate acestea într-o întalnire cu presa, la Bucuresti.
"Europa îsi doreste foarte mult sa ajunga pe piata Statelor Unite, inclusiv pe piata de servicii. Pe de alta parte, în Europa exista o reticenta privind agricultura si produsele agro-alimentare americane.
SUA sunt dornice sa exporte mai multe alimente în Europa. Miza este una foarte mare, pentru ca vorbim de beneficii de sute de miliarde de euro. Ar fi o alianta între cele mai mari zone de consum. Daca vorbim în procente, ar fi vorba de cresteri economice de 1-2%", sustine Christian Pèes.
In cadrul negocierilor, organismele modificate genetic reprezinta unul dintre punctele sensibile.
"SUA argumenteaza stiintific, spunand ca nu s-a demonstrat nocivitatea OMG. De cealalta parte, Europa este mai temperata. M-am întalnit cu omologii americani si mi-am dat seama ca este o reala problema de întelegere. Colegii din SUA considera ca nu suntem rationali, pentru ca nu credem în stiinta. Este adevarat ca modelul productivist american face fata actualei crize alimentare mai bine decat cel european." Iar aici Pèes lasa loc pentru un "dar..." nerostit.
Pèes considera ca agricultura este singurul domeniu pentru care negocierile sunt atat de dificile, iar Cogeca se teme ca nu cumva politicienii implicati în discutii sa forteze agricultorii sa semneze niste conditii care sa nu fie favorabile Europei.
El se declara nemultumit de faptul ca, prin PAC, se implementeaza ideea ca fermierii nu pot avea o activitate viabila economic în lipsa subventiilor.
"PAC este fondata pe principiul decuplarii de productie a ajutoarelor date în agricultura, dar, care se bazeaza pe un lucru cu care eu nu sunt de acord: acela ca o exploatatie agricola nu poate trai fara subventie. Este o aberatie din punct de vedere economic! Prin extrapolare, se ajunge la concluzia ca pietele mondiale ale agriculturii nu ar fi unele reale. O activitate economica, oricare ar fi ea, nu si-ar gasi locul pe piata mondiala daca nu ar avea profitabilitate. Iar în momentul în care prin PAC se spune ca nu se poate trai fara subventie, este o contradictie logica.
Un al doilea lucru cu care nu sunt de acord este ca ajutoarele date în noua PAC sunt conditionate mult de aspectele ecologice. Este o forma inadmisibila de santaj. Nu se întampla asa nicaieri pe planeta", puncteaza Pèes.
Presedintele Euralis considera ca Europa nu este constienta de miza alimentara la nivel mondial. "Trebuie sa vedem care sunt, în prezent, adevaratele probleme pentru fermierii europeni. Ceea ce îi loveste pe toti agricultorii este volatilitatea preturilor produselor agricole. Dupa trei ani de preturi ridicate, dar nu exagerat de crescute comparativ cu nivelul costurilor de productie, acum vedem cum preturile produselor agricole se prabusesc. Ceea ce va face ca, în 2014, chiar si agricultorii cei mai performanti sa aiba pierderi."
In timp ce Europa îsi contura propria politica agricola comuna, SUA îsi creiona noul Farm Bill. O lege care se dovedeste mai apropiata de fermieri.
"Noua Farm Bill a încheiat capitolul ajutoarelor decuplate cu o politica agricola anticiclica, care este asezata pe trei mari elemente: continuarea ajutoarelor alimentare date populatiei; un sistem de ajutoare directe date fermierilor numai daca pretul materiilor prime scade; un sistem de asigurari pe produs. SUA sponsorizeaza în proportie de 50-80% primele de asigurare pe care fermierii le fac pentru a-si garanta veniturile, în functie de tipul productiei. SUA reasigura asiguratorii care sunt implicati în acest sistem. Asa, fermierii americani sunt la adapost în ceea ce priveste fluctuatia preturilor."
Intrebat ce parere are despre irlandezul Phil Hogan, noul comisar pentru agricultura, presedintele Cogeca a declarat ca se asteapta sa fie mai înclinat catre liberalizarea pietelor decat predecesorii sai.
"Sunt sigur ca noul comisar va fi mai mult liberal decat verde. Cunosc predispozitia colegilor irlandezi de a fi foarte deschisi pentru piata libera. Asta s-a demonstrat si în dezbaterile privind eliminarea cotelor de lapte. Colegii irlandezi din Cogeca, reprezentanti ai domeniului, sunt suporterii unor mai mari deschideri a pietelor. Au dreptate în felul lor, pentru ca exista noi oportunitati de desfacere pe piata laptelui. China este un exemplu. Trebuie sa mergem repede acolo, chiar daca suntem constienti ca liberalizarea pietei va crea o supraproductie. Dar colegii mei irlandezi nu se sperie de scaderea preturilor, cauzata de productia mare de lapte", adaugat Pèes.
Pe langa preturile mici, piata agricola europeana ar putea fi destabilizata si de embargoul rusesc. "Acest embargo are motive politice, dar agricultura nu trebuie sa plateasca pentru asta. Eventualele daune cauzate de acesta nu trebuie sa fie acoperite numai din bugetul agricol european. Pentru a redresa aceasta situatie, trebuie sa se faca apel si alte resurse bugetare europene, în afara de cele agricole", conchide Christian Pèes.
a consemnat
Alina BARDAS