Contributia PAC la Strategia Europa 2020, efectele embargoului rusesc în sectorul de pescuit si modul cum se face rambursarea cheltuielilor pentru combaterea pestei porcine africane au fost cateva din subiectele aflate pe lista dezbaterilor la Consiliul Ministrilor Agriculturii, care a avut loc pe 13-14 octombrie, la Luxemburg.
Discutiile au fost deschise cu evaluarea pe termen mediu a Strategiei Europa 2020 si contributia sectorului agricol la aceasta strategie. Europa 2020 este o strategie lansata în 2010, pe zece ani, prin care UE îsi propune sa sprijine cresterea economica. Statele membre au primit un chestionar cu trei întrebari. Cea mai importanta a vizat modul în care PAC poate contribui la strategie, în special în privinta ocuparii fortei de munca.
Potrivit lui Achim Irimescu, de la Reprezentanta Permanenta a Romaniei la Bruxelles, pozitia Romaniei a fost aceea ca PAC contribuie la Strategia Europa 2020 prin faptul ca pune accentul pe transferul de cunostinte si inovare, pe competitivitatea agriculturii, gestionarea resurselor naturale, combaterea schimbarilor climatice si dezvoltarea zonelor rurale.
"Indeplinirea acestor obiective se realizeaza prin intermediul a sase prioritati ale UE: încurajarea transferului de cunostinte si a inovarii în agricultura; cresterea viabilitatii exploatatiilor; organizarea lantului alimentar si gestiunea riscurilor; refacerea si consolidarea ecosistemelor legate de agricultura si silvicultura; promovarea utilizarii eficiente a resurselor si sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii reduse de carbon, rezistenta la schimbarile climatice în sectoarele agricol, alimentar si silvic; promovarea incluziunii sociale si reducerea saraciei în zonele rurale", spune Irimescu. S-a discutat, de asemenea, si despre nevoia de a obtine venituri suplimentare pentru populatia din agricultura.
Combatarea schimbarilor climatice
In timpul pranzului de lucru, secretarul de stat în MADR Tamas Nagy, care a reprezentat Romania la Consiliu, a vorbit despre subiectul "clima si energie". Acesta a precizat ca PAC 2014-2020 are suficiente instrumente care corespund cerintelor pentru combaterea schimbarilor climatice: înverzirea si investitiile prin PNDR, alocarea de resurse pentru cercetare si inovare, acordarea de compensatii pentru producatori. Actuala criza a demonstrat ca, la nivel european, politicile nu sunt foarte bine puse la punct, pentru a raspunde rapid si eficient. Pentru agricultura, reducerea emisiilor înseamna inclusiv redimensionarea productiei animale.
Embargoul rusesc la pescuit
Efectele embargoului rusesc în sectorul de pescuit reprezinta un alt subiect care s-a aflat pe agenda ministrilor Agriculturii europeni.
Comisia a spus ca analizeaza care sunt pierderile în sector. Exporturile europene catre piata ruseasca au o valoare de pana în 200 de milioane, asa ca masurile nu vor fi atat de spectaculoase. Ca si la sectorul agricol, Comisia nu va compensa niciodata integral producatorii. Fiind masura de criza, se compenseaza partial. Nu s-a stabilit ce se va face pentru piata produselor de pescuit.
Pesta porcina africana
A mai fost o discutie despre pesta porcina africana. Statele afectate, mai ales tarile baltice si Polonia, au cerut rambursarea integrala a cheltuielilor pentru combaterea pestei porcine africane.
"Solicitarea este întemeiata, chiar daca la nivel european legislatia prevede ca 50% din cheltuieli sa le suporte UE si 50% statul membru. In situatia de fata se va oferi 75%. Noi aveam interes sa stim cum se decide, ca sa obtinem si noi cat mai mult pentru o alta problema: boala limbii albastre, spune Achim Irimescu. "Ulterior, am avut o întalnire pe acest subiect la DG Sanco, cu directorul general adjunct, care a spus ca Europa nu poate sa ramburseze mai mult de 75%. Desi, pentru boala limbii albastre, la primele state membre care au avut probleme, Belgia si Olanda, s-a dat chiar 100%."
Tratatul de liber-schimb cu SUA
In cadrul Consiliului s-a discutat si despre acordurile internationale de comert. Comisarul Ciolos a facut o trecere în revista despre Tratatul de Liber-Schimb Transatlantic (TTIP).
"Statele membre au intervenit si au spus ca e foarte important sa fie transparenta, sa vedem ce se întampla, ca sa nu plateasca agricultorii întelegerile care se fac pe alte sectoare. De obicei, la acordurile multisectoriale, UE are interes în sectorul industrial si face concesii pe agricultura."
Urmatorul Consiliu de Ministri va fi pe 10-11 noiembrie.
Alina BARDAS