Marea Britanie va avea din primavara un ambasador în China, cu o misiune clara: trebuie sa ajute la cresterea exporturilor de alimente si de bauturi de calitate.
Karen Morgan, care a lucrat anterior în Ministerul englez al Agriculturii (Defra), va avea aceasta misiune, de ambasador, pe o piata chineza care e de asteptat sa atinga o valoare anuala de 39 de miliarde de lire sterline. Ea va ocupa un birou în Beijing si va ajuta firmele care deja exporta în China, dar si pe cele care vor sa deschida noi afaceri. Va avea si misiunea de a gasi noi oportunitati de piata si de a tine legatura cu autoritatile chineze.
Deja britanicii exporta produse premium în China, cum ar fi whiskey-ul, carnea de porc si ceaiul Yorkshire. Britanicii vor vrea sa vanda mai multa carne, produse lactate si proaspete, dar si cereale în China.
In 2013, exporturile de alimente si de bauturi în China au ajuns la valoarea de 257 de milioane de lire, dublu fata de 2009. In top, s-au aflat exporturile de whiskey (51 milioane lire), urmate de cele de somon (50 mil. lire), de carne de porc (20,4 mil. lire). Au mai vandut crustacee (13,2 mil.) si mancare pentru copii (10,5 mil. euro).
Costurile presupuse de acest post de ambasador alimentar vor fi suportate de The Agriculture and Horticulture Development Board, o organizatie înfiintata de fermierii britanici sprijiniti si de alti jucatori de pe lantul de distributie.