Cultivatorii de cartofi sunt încurajați, prin noul PNDR 2015-2020, să folosească sămanţă romanească certificată. Cei care vor cere bani europeni vor primi un punctaj suplimentar la depunerea proiectelor. Măsura este menită să sprijine producătorii de sămanță, dar și fermierii.
Avem un Institut pentru cartof la Brașov şi, din păcate, un procent important din sămanţă îl importăm din Olanda, a declarat pentru TVR ministrul Daniel Constantin. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov (INCDCSZ) produce în cantități mari sămanță certificată de cartof din trei soiuri: Christian (coaja roșie, pulpa galbenă) Roclas (coajă galbenă, pulpă galbenă) și Rustic Eco (coaja galbenă și pulpa deschisă).
"Este excelentă măsura ministrului Agriculturii. De multă vreme am cerut să fim sprijiniți pentru cartoful de sămanță și ni promis, pentru anul acesta, un ajutor financiar cuplat. Dacă producătorul de sămanță este susținut financiar și va crește și cererea pentru cartoful certificat de sămanță înseamnă că cercetarea romanească va primi un balon de oxigen", a spus dr. Sorin Claudian Chiru, directorul INCDCSZ.