Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
O viata petrecuta printre bivoli

Adrian Bota, directorul SCDCB Sercaia, spune ca a crescut cu lapte de bivolita. Acum conduce destinele cercetarii pentru aceasta specie si, chiar daca au fost momente în care ar fi vrut sa renunte, acum este mai hotarat ca niciodata sa continue. In septembrie face 22 de ani de cand este angajatul statiunii iar de 16 ani este director.

La absolvirea facultatii, în 1992, la Timisoara, Adrian Bota a ales Serecaia, caci este nascut în comuna Dragus, la cativa kilometri de sediul statiunii. A început ca asistent în cercetare. In anul 1999, cand fostul director s-a pensionat, postul a fost ocupat prin concurs (la care el nu a participat) de cineva care nu a stat decat 3 saptamani. Asa a fost numit el director si, iata ca dupa 16 ani este tot aici.

Statiunea a fost înfiintata abia în 1981. Dar cladirile erau mai vechi cu 30 de ani. In fiecare an cosmetizeaza exteriorul sediului dar igrasia roade colturile fara mila. Bota doreste sa acceseze masura 4.1 din noul PNDR pentru a moderniza exploatatia. Cel mai mult vrea sa construiasca un grajd nou, cu stabulatie libera, pentru ca în cele de acum bivolitele sunt legate la iesle iar curatenia se face manual. Instalatia de muls este la bidon. Atunci cand va moderniza ferma, îsi doreste o instalatie de muls specializata pentru bivolite.
Statiunea are în acest moment 525 de capete. Au fost vremuri cand erau 900. Cel mai varstnic exemplar, o bivolita, are 23 de ani si în registru în dreptul ei sunt 15 fatari. Longevitatea bubalinelor este unul din atuurile în fata taurinelor. Apoi, calitatea laptelui, în special aciditatea care este una dintre proprietatile cele mai importante ale acestui produs. Dar si grasimea, în jur de 7%, si cantitatea de proteine sunt superioare celui de vaca.
Statiunea are si 592 ha de teren, care apartine în fapt Domeniilor Statului. Acestea sunt situate în lunca inundabila a raului Olt si, atunci cand sunt ploi în exces, sunt inundate. Anul acesta au doar 52 hectare cu porumb siloz. Lucerna nu prea mai pun pentru ca e mult prea tentanta pentru hotii din zona. Mai dificil este cu managementul dejectiilor. In mare parte gunoiul de grajd îl împrastie pe terenurile proprii, dar cu costuri destul de mari. Din cei 21 de angajati doar trei sunt cercetatori. Unul dintre ei, Florin Grigore, asigura si asistenta veterinara.

Tudor CALOTESCU

Mai multe puteti citi in
Profitul agricol nr 35 din 16 sptembrie 2015


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!