Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Batalia pentru bugetul multianual al UE

dr. ing. Daniel BOTANOIU

Va reusi UE sa se doteze cu un buget ambitios, pe termen lung, care sa acopere obiectivele sale pana in 2020? Cadrul financiar multianual va fi structurat pe o perioada de 7 ani si va incepe in luna ianuarie a anului 2014. Acest dosar are mai multe etape de negocieri.

Membrii comisiei speciale pentru provocarile politice au incercat sa defineasca pozitia Parlamentului European, in negocierile care vor fi purtate cu Consiliul de Ministri (reprezentantii statelor membre). Munca lor se deruleaza in trei etape:
- Iulie-decembrie 2010: discutii asupra chestiunilor tehnice si orizontale (strategia Europa 2020, durata, structura si anvergura cadrului financiar multianual);
- Ianuarie-martie 2011: discutii asupra prioritatilor politice (agricultura, coeziune, energie, ajutor pentru dezvoltare, relatii externe);
- Aprilie-iunie 2011: negocierea pozitiei comune a Parlamentului European. Propunerea Comisiei Europene, asteptata pentru luna iunie 2011, trebuie sa fie baza negocierilor intre Parlamentul European si statele membre. Aceste discutii se pot intinde pe durata a mai multe luni. In plus, Parlamentul doreste ca reformarea cadrului financiar multianual sa fie acompaniata si de punerea in practica a resurselor proprii ale UE. Veniturile actuale provin, in cea mai mare parte a lor, din contributiile directe ale statelor membre.
Calendar: 25 sau 26 mai: votul in comisia parlamentara din Parlament; 9 iunie: votul pozitiei Parlamentului in sesiune plenara.

Istoricul resurselor proprii in Europa
Bugetul european a fost initial construit pentru a fi alimentat prin intermediul resurselor proprii, adica fara ca resursele sa tranziteze prin statele membre, insa acesta a evoluat catre un model mai mult interguvernamental. Astazi, bugetul european se formeaza ¾ din resursele ce provin din contributiile platite de statele membre. Aceasta situatie se doreste a fi schimbata, de catre membrii Parlamentului European.

Istoria pe scurt, pentru a intelege miza actuala
- 1951-1988: esecul sistemului resurselor proprii. Comunitatea europeana a carbunelui si a otelului, aparuta in 1951, a fost finantata prin taxele instituite asupra productiei de carbune si otel fara ca acestea sa fie trecute prin bugetele nationale.
Comunitatea economica europeana, lansata in 1957, a prevazut un sistem de finantare diferit. Cand taxele sunt insuficiente pentru functionarea CEE, atunci se apeleaza la contributii directe a statelor membre. Tratatul de la Luxemburg din 1970 prevedea inlocuirea acestor contributii prin noile resurse proprii care erau in numar de trei: taxele vamale, taxele agricole si un procentaj din taxa pe valoarea adaugata (TVA). Partea din TVA care revenea Europei, era colectata de statele membre care transmiteau aceasta suma Comisiei Europene. Astfel, aceasta resursa proprie intra direct in buzunarul UE dupa ce trecea prin bugetul national. Costurile referitoare la colectarea taxelor au fost acoperite prin deducerea de 10% care era permisa din totalul colectat. Acest sistem foarte complex a dus la aparitia de numeroase tensiuni intre statele membre. In 1979, 1982 si 1984, bugetul UE a fost respins. In consecinta, presedintele Comisiei, Jacques Delors, a propus adoptarea unui cadru financiar multianual fixat pe baza plafoanelor de cheltuieli - distribuirea acestora, pe sectoare de activitate, in functie de deciziile luate anual.
- 1988-2011: aparitia unui buget alcatuit din contributiile nationale. A patra sursa de finantare a fost adaugata: Statele membre platesc o contributie in functie de PIB-ul lor. Aceasta resursa nu este incasata direct de Europa, ci ea vine ca aport al fiecarui stat membru. Astfel, bugetul european a evoluat catre o structura mai mult interguvernamentala. In timp, resursele proprii ale Europei au fost diminuate, iar contributiile statelor membre in buget au crescut. In 2000, contributiile statelor membre reprezentau 40% din bugetul european. Astazi, ele reprezinta 75%.

O reforma bugetara dificila
In 2007, sistemul resurselor proprii a fost revizuit dar nu este ?lizibil? asa cum spune presedintele comisiei speciale pentru provocarile politice.
Continutul legislativ al sistemului este foarte complex si contine un numar foarte mare de exceptii. Fiindca vor incepe negocierile referitoare la revizuirea cadrului financiar multianual, deputatii europeni spera acum intr-o reintoarcere la ?spiritul resurselor proprii?, din cadrul Tratatului de la Roma, care prevedea o ?autonomie financiara? a UE. Ei doresc o taxa europeana pentru valoarea adaugata (o parte din TVA poate fi varsata, fara a trece prin bugetele nationale, direct in "buzunarul" UE), o taxa europeana pentru carbon si o taxa pentru tranzactiile financiare.
Comisia speciala pentru provocarile politice a aparut in Parlamentul European, pentru a defini pozitia Parlamentului European, in viitoarele negocieri cu statele membre, asupra cadrului financiar multianual (2014-2020).
Parlamentul European va lua o pozitie clara la inceputul acestei veri. Votul in sesiunea plenara este prevazut in data de 9 iunie. Raportor va fi Salvador Garriga Polledo si se estimeaza ca acesta are sustinerea a ¾ dintre deputati, ceea ce inseamna ca raportul exprima pozitia Parlamentului European.

Se estimeaza ca bugetul este in conformitate cu obiectivele politice. Foarte multe amendamente au fost depuse, insa esential este sa se adopte un cadru financiar multianual, care sa fie in conformitate, cu obiectivele strategiei Europa 2020, care are in vedere cresterea inteligenta, inclusiva si durabila.
Putem sa avem obiective ambitioase care sa nu fie sustinute financiar, de aceea nu este de dorit sa avem un cadru financiar multianual inferior celui actual. Trebuie sa existe mijloace suficiente pentru a reforma politica de coeziune si pe cea agricola. Aceste linii bugetare reprezinta ¾ din cheltuielile europene.
Distribuirea intre statele membre trebuie sa fie mai corecta, mai ales in ceea ce priveste subventiile agricole. Politica de coeziune trebuie sa faca astfel incat regiunile sarace sa ajunga din urma pe cele bogate. Pentru acest lucru, primele au nevoie de ajutoare nu numai financiare, ci si de idei, sfaturi si legi.
O prioritate este legata de majorarea bugetului pentru cercetare si inovare. Trebuie mai multi bani pentru stiinta aplicata, ceea ce inseamna o cooperare in crestere intre exploatatiile mici si mijlocii si universitati in vederea ameliorarii competitivitatii.
Este nevoie de un nou sistem de resurse proprii pentru a consolida UE. Sistemul initial de resurse proprii al UE a fost inlocuit, putin cate putin, cu contributiile statelor membre.
Dezbaterile asupra bugetului sunt din ce in ce mai centrate in jurul "bataliei" intre contributorii neti si beneficiari. Cu un adevarat sistem de resurse proprii, negocierile bugetare se pot concentra pe viziunile si prioritatile europene. Trebuie sa scapam de viziunea geografica ce ne spune ca: "acestia sunt bani germani, acestia sunt bani finlandezi, acestia sunt bani danezi" si sa o inlocuim cu: "bani care provin de la cetatenii si societatile europene". Nu se poate explica astazi de ce statele membre sunt refractare la aceasta viziune.

Tratatul de la Lisabona este poarta deschisa catre o influenta mai mare a Parlamentului European. In trecut, Parlamentul a avut putine mijloace la indemana care sa permita influentarea cadrului financiar multianual.
In ultimii 30 de ani, cadrul financiar multianual a fost negociat de catre Consiliul European (reprezentantii statelor membre), iar Parlamentul intervenea la finalul procesului prin acordarea avizului sau. Odata cu tratatul de la Lisabona, Parlamentul capata putere de negociere inainte ca statele membre sa aprobe bugetul multianual. Este o poarta deschisa, prin care Parlamentul poate influenta negocierile din cadrul Consiliului. Presedintiile ungara, poloneza, daneza si cipriota si-au anuntat disponibilitatea la dialog cu reprezentantii Parlamentului European.



Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!