Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Proiectul viitorului buget al UE a fost adoptat de comisari

Bugetul multianual 2014-2020, al carui proiect a fost adoptat de Comisia Europeana, va permite UE sa raspunda provocarilor cu care se confrunta, inclusiv cu gestionarea eficienta a resurselor pentru Politica Agricola Comuna - este de parere comisarul pentru agricultura Dacian Ciolos.

Este o propunere de buget care s-a nascut intr-un context dificil, in conditii de presiuni economice si financiare - spune Ciolos. Este o propunere de buget care, speram noi, se va dovedi fezabila atat economic, cat si politic, si se va bucura de sustinere.
Sigur, pentru acest buget vor fi inca multe de negociat in Parlamentul European si in Consiliu dar, in propunerea pe care a facut-o Comisia Europeana, Romania porneste ca un stat beneficiar de fonduri suplimentare substantiale. Cel putin referitor la politica agricola comuna si politica de coeziune - considera Ciolos.
PAC ramane, in continuare, cea mai importanta in bugetul UE, cu o alocatie de 371,7 miliarde de euro, la care se adauga o marja de manevra suplimentara de 15,2 miliarde de euro. In total, 386 de miliarde intre 2014-2020 pentru agricultura.

"Practic, cheltuielile pentru PAC vor fi mentinute la nivelul lor din 2013. Este o baza buna pentru reforma pe care o propun si permite mentinerea unei structuri solide a PAC, atat in ceea ce priveste platile directe, cat si programul de dezvoltare rurala"- spune Ciolos. Este un buget care permite reducerea diferentelor intre est si vest, intre platile pe care le primesc agricultorii din vechile si din noile state membre. Agricultorii romani vor fi beneficiarii unei cresteri semnificative a platilor directe.
Platile directe vor ramane instrumentul esential de sustinere a veniturilor agricultorilor. O parte semnificativa va fi alocata pentru intarirea eco-competitivitatii si durabilitatii sectorului agricol - atat pentru fermele mari, cat si pentru fermele mici.

Totodata, vor fi pastrate programe de dezvoltare rurala solide, in ciuda zvonurilor care au circulat in ultimele saptamani.

Unele cheltuieli vor iesi in afara bugetului agricol. De exemplu, programul de sprijin alimentar pentru persoanele dezavantajate (2,5 miliarde de euro) va fi finantat de Fondul Social European. Si unele masuri de politica sanitara si veterinara (2,2 miliarde) vor fi transferate in afara PAC. Eventualele stocuri de interventie vor veni in plus fata de bugetul disponibil. Pentru agricultura, acest aspect inseamna o flexibilitate suplimentara de 4,7 miliarde de euro, care nu exista in bugetul actual.

Pentru eventuale crize legate de schimbarile climatice ori de piata, Comisia Europeana a propus o rezerva de 500 de milioane de euro anual, ceea ce reprezinta un total de 3,5 miliarde de euro pentru cei 7 ani.
Urmatoarea etapa va fi prezentarea in toamna a propunerilor legislative de reforma a politicii agricole comune.
Proiectul de cadru financiar multianual confirma angajamentul Comisiei Europene pentru o reforma ambitioasa, care sa permita agriculturii europene sa-si foloseasca intregul potential de o maniera durabila, asigurand aprovizionarea cu alimente si un nivel de viata decent pentru agricultori, a adaugat Ciolos.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!